Ziua patru

Pentru această zi din Festivalul Theaterstock am ales următoarele producții, iar la finalul serii (undeva în jurul orei 23) m-am bucurat alături de stradă și de oraș cu cei de la  Compagnie “CieKaRNaVIrES” din Franța.

“Fragile XXL” cu regia de Ted Keijser produs de Pantakin Circo Teatro din Italia și Compania Ad Hoc din Franța. A fost primul meu spectacol de teatru-circ și o revenire la bucuria copilului lipsit de grijă pentru care lumea este doar un spațiu de joacă. Remarcabile figurile de echilibristică pe scară (mă uit la scara din grădină cu alți ochi acum), decorurile create rapid din câteva cutii (inclusiv o locomotivă), abilitatea de mișcare și modul în care a fost implicat publicul. Adaug că ilustrația muzicală este completată de un pianist ce stă atent și în funcție de improvizație interpretează fondul sonor necesar accentuării.

Am alergat apoi la “Scrisoare către Casandra” cu regia de Andrei și Andreea Grosu produs de UnTeatru. O schimbare de registru tulburătoare în care am aflat despre povestea de iubire a unei familii pe fondul luptelor ce se desfășoară în deșert și la care contribuim cu soldați. Stresul post-traumatic este evidențiat corect începând de la etapele suferinței ce își face loc în creier, situațiile extreme ce trebuiesc administrate pe front, nepăsarea ofițerului superior versus drogurile necesare supraviațuirii și superficialitatea doctorului, totul pentru ca Armata să funcționeze ca o mașinărie. În plan secund Casandra așteaptă vești, tremură la primirea fiecărui plic știind că poate fi ultimul și împreună (despărțiți doar de spațiu) retrăiesc clipele de hârjoană și drăgălășenii. A fost trist pentru că nu este războiul nostru, dar avem de achitat un preț pe siguranță și doar cei afectați direct pot spune cum reușesc să trăiască cu ororile luptelor sau cu pierderea partenerului de trupă ori viață. Mi-ar plăcea la Casandra (numele este deja sugestiv) doar să banuiesc ca are darul ghicitului pentru o valorizare mai mare a analizelor raționale pe care le face încercând să-și dea seama din cuvintele lui dacă mai este iubită sau dacă se întoarce acasă viu chiar dacă se pierde momentul cu mama. “Să nu schimbăm închisoarea din cazarmă cu libertatea de a muri de foame” rămâne replica preferată.

Profit de ocazie să rog UnTeatru să ne ierte pentru pensionarul căruia telefonul i-a sunat zgomotos de 3 ori apoi s-a ascuns după o perdea să vorbească. Poate fi un subiect de scenariu: pensionarul care crede că prin perdea vocea lui groasă devine mută. Încă nu știm să mergem la teatru, iar la Bacău este prima ediție a unui astfel de Festival.

 “Carpathian Garden” cu regia de Radu Iacoban în producția Godot-Cafe Teatru desfășurat într-un Pub pe fondul și cu publicul specific. O ironizare directă a televiziunii, bisericii, politicului și șmecherilor. De fapt laturile unei societăți ca “o mare parcare”. Frumos jucată, de apreciat intenția “trezirii” publicului la final doar că o consider inutilă, partea politică bine exemplificată la nivel nonverbal. Asezonarea cu imaginile și muzica de prin documentarele comuniste sau melodiile din anii ’90 este izbitoare față de oamenii ce suntem azi. Excelent momentul cu milionarul depresiv că nu este miliardar. Momentul cu telecomanda și telefonul poate provoca buimăceală în minte pentru că televizorul este mai prețios decât copilul neglijat pentru un film românesc.