Când organizezi un eveniment internațional una din dorințe este ca toată lumea să-și regăsescă artiștii preferați sau producții pe teme de interes. Imposibil de realizat. Apar mereu întârzieri, amânări, situații nedorite, dar lucrurile înaintează, spectacolul se amplifică chiar dacă fondul de oboseală a crescut mai ales pentru cei ce își doresc să prindă cât mai multe din producțiile prezentate. Așa că mai jos avem o nouă serie din ultimele zile cu imagini și fragmente audio.
“150 reasons not to defent homeland” de Elena Gremina este un test al răbdării, toleranței pentru cultura rusească cu substrat în persecuțiile la care regimul Putin supune libera exprimare sau creația artistică. A devenit dificil pentru noi, dupa două decenii, să întelegem riscul de a fi închis sau executat pentru opinia proprie. Producția de la Teatr. Doc inugurează și un gen teatral nou cu impact privind contextul marilor evenimente istorice.
“Contraste” un nou spectacol de Teatru-Dans cu Dana Cavaleru și Richard Bovnoczki, produs de Compania Passe-Partout Dan Puric. Surpriză pentru toată lumea privind posibilitatea nelimitată de a utiliza mișcarea corpului în construcția unei povești. O serie de întâmplări de la buna vecinătate, furtuna romantică, banalul mic-dejun, ziua de muncă cu trecerea timpului, filme de epocă, familia modernă, toate sunt parcurse și exemplificate prin gestică. Un efort considerabil ce provoacă publicul la imaginație.
“Marlyn Manson Superstar” cu Dudu Isabel și regia de Sorin Misirianțu, producător Teatrul de Club “Diesel” din Cluj-Napoca. O experiență de încercat măcar odată în viață pentru cei ce preferă alt gen muzical și o plăcere pentru iubitori. Spațiul neconvențional de desfășurare și publicul motivat și de alte scopuri au fost doar detalii ale ansamblui artistic. Evenimentul a dus Festivalul Theaterstock pe direcții noi mărind plaja de beneficiari. Melodiile au fost presărate cu mici momente de umor realist fapt ce a rotunjit conexiunea dintre teatru și industrial metal.
“Operele complete prescurtate ale lui William Shakespeare” cu regia de Eugen Gyemant, producător Teatrul de pe Lipscani, o ironie a genului cu utilitate în distrarea publicului. Momentele au și substrat sau trimiteri începând de la gorilele dansatoare sau lectura pe toaletă până la accentele de text cu rol de trimitere la alte înțelesuri. Adecvat și conceput pentru PUB este o alternativă drăguță la alte medii de petrecere a timpului liber.
“Mizantropul” de Moliere cu regia de Alexandru Mâzgăreanu, producător Asociația Opera Prima, ne aduce textul clasic pe contextul ultra-modern al distracției tinerești și produselor de consum cu denumire răspândită pe plan mondial. O perspectivă a menținerii unor obiceiuri negative în societate deși viața este complet diferită față de cea a predecesorilor noștri. Păcat că personajele când treceau în plan secund deveneau inexpresive și fără conexiune la planul principal. Lumea trece, patimile rămân.
“Un bărbat și mai multe femei” după Leonid Zorin cu regia de Magda Catone și Claudiu Bleonț, producător Teatrul de pe Lipscani. Improvizația și jocul mențin o atmosferă de veselie și relaxare, șampania din imagini ajunge la public, povestea se urmărește și defășoară cu lejeritate, actorii coboară de pe scenă într-un antren general, practic un moment din ceea ce poate fi numit: seară artistic-distractivă.
Theaterstock oferă oricui posibilitatea de a se regăsi în clipele artistice indiferent că sunt în sălile de spectacol sau pe stradă. Noi trebuie să ne bucurăm, să înțelegem unele neplăceri privind organizarea unui număr atât de mare de reprezentații și să povestim tuturor cu ce experiență pozitivă ne-am ales din cadrul Festivalului Internațional de Artele Spectacolului.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.