Uniunea Europeană este tara mea

Trenul înainta către Expo Milano 2015 și în acea Sâmbătă toți călătorii aveau aceeași destinație. Am coborât în gara special amenajată intrând în coloanele ce mărșăluiau spre intrare unde se efectua verificarea bagajelor și biletelor. Marea de oameni te izbea ca întindere, dar după 90 de minute miile de doritori erau în interiorul expoziției. Am devenit conștient că un eveniment de așa amploare are în spate experiența unei țări ce a construit prima autostradă acum 100 de ani.

Fiecare țară participantă a avut posibilitatea să se prezinte după creativitatea, bugetul sau interesul de moment. Am evitat țările dezvoltate unde cozile răpeau câte 2-3 ore și am ales zone din Africa, India sau Orient. Tarabele din Roma erau prezente cu tot ce se putea vinde în materie de artă populară, bijuterii și diverse textile. Totul înconjurat de cafea sau orez. Se pare că unele popoare au un simț al comerțului puternic dezvoltat. Reușeam să identific țările după amintiri de la geografie sau cu ajutorul hărților puse la intrare acolo unde erau conștienți că sunt teritorii mici pe un Pământ mare. În paralel la standurile țărilor ce decid mersul omenirii cozile arătau ca niște circuite ce ajungeau să se contopească în masa circulatorie de pe culoarul principal.

Colindam de colo colo când lângă ansamblul numit Copacul Vieții am dat de o țară nouă: Uniunea Europeană. Cum se poate promova o instituție ca o națiune? De la intrare o ghidă în șorț de brutar ne explica tema aleasă motivând că orice om în orice țară va avea pe masa o bucată de pâine și atunci înseamnă că pâinea devine alimentul ce ne leagă indiferent de rasă, economie sau religie. Apoi erau punctate momentele principale ale formării Uniunii, tratatele ce stau la baza existenței. În timp ce informațiile se întipăreau în mintea fiecăruia am fost introduși într-un spațiu asemănător unei case. Pe pereți erau monitoare de diverse mărimi ce imitau diverse obiecte familiare, rame foto, amintiri în timp ce în centru se derula povestea despre Alex și Silvia.

Silvia era pasionată de cercetare și toată ziua o petrecea înconjurată de cărți. Alex era pasionat de natură și toată ziua o petrecea descoperind ferma părinților. Amândoi creșteau preocupați de pasiunile lor, ajung mari, independenți, fiecare cu un cățel pentru companie. Silvia lucrează la Joint Research Centre, iar Alex are propria fermă. Trecem în altă încăpere unde povestea continuă pe un perete întreg însoțită de efecte speciale când furtuna se abate asupra satului. Ca să revin, bunica Silviei îi lasă în grijă mica brutărie dintr-un sătuc cochet aflat pe malul unui râu. Încercările ei de a face pâine utilizând cu precizie științifică ingredientele trecute în rețetar erau sortite eșecului și este salvată de ajutorul oferit de Alex. Doar că spre disperarea rudelor lucrurile nu se legau și la nivel sentimental. Furtuna a mobilizat toți locuitorii când podul s-a rupt și apa amenința casele. Acolo Silvia este impresionată de spiritul organizatoric dovedit de Alex. Vor continua împreună afacerea de familie și în scurt timp de la căsătorie vor avea o mulțime de cățeluși.

O poveste simplă cu un impact emoțional personal și lacrimogen realizând că toți ne dorim liniștea unei familii. Pierdeam ocazia de a mă lăsa legănat de ea dacă nu participam la concursul organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Mai mult decât comunicarea unor informații am înțeles că aparțin unei noi țări. Sunt Român din Uniunea Europeană și trăiesc în fiecare zi libertatea de a alege.