“Supunere” cartea apărută la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei și cu traducerea realizată de Daniel Nicolescu pentru varianta electronică.
Unele cărți pot fi vizionare deși există o probabilitate să îți dorești menținerea ideilor doar în registrul ficțiunii. În același timp consider realizabilă peste zece ani o societate în care refugiații de azi devin votanți sau Eurabia ca nouă formă de extindere a Uniunii Europene. Îmi place asocierea iubitei din Israel cu retragerea agentului din serviciile de securitate și mediul academic râvnit de miliardarii petrolului. O viață nouă pe fundamentul unui imperiu vechi ce a rămas în memoria colectivă ca un punct de referință al unei omeniri aflată în potențialul ei maxim.
Trimiterea, la un Creștinism ce a obosit prin “Isus îi iubise prea mult pe oameni, iată adevărata problemă: să te lași crucificat de dragul lor era cel puțin o dovadă de gust îndoielnic, cum ar fi spus bătrâna cutră.”, la o analiză a existenței divine deoarece întâmplător este imposibil să se impună ordinea universală și la convertirea finală prin simpla, dar puternica intervenție a Cuvântului rostit, ne facilitează trecerea către o perspectivă de stimulare a dorinței umane de supunere în grija unei puteri.
O viață relaxantă, ofertantă intelectual și cu un parcurs profesional previzibil, sprijinit de un sistem administrativ ce poate manifesta aspecte pozitive precum eliminarea infracțiunilor sau condiției sociale precare, devine atractivă când abundența aduce suprasaturație, decădere morală și pervertirea valorilor. Politica reușește să nu mai reflecte dorințele democratice ale unei populații tot mai puțin preocupată de activități civice voluntare. Pe tot parcursul plutește un aer delăsător specific cuceririi Imperiului Roman de hoardele barbare ce au intrat fără a întâmpina rezistență din partea celor ce erau mai ocupați cu intrigi, influențe temporare și interese lipsite de substanță. Repetăm faptele istorice prin simpla dorință de a fi supuși.
Siguranța oferită de Cartierul Chinezesc devine un nou țel asociativ cu un popor și o cultură ce a reprezentat un balans devenind finanțator mondial în special pe infrastructură. Unele popoare pot fi sau trebuie cucerite în timp ce cu altele e bine să te menții prieten cu o delimitare clară a influenței. Rămâne întrebarea în cât timp vom avea guverne europene cu o componentă musulmană necesară procentelor de trecere?
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.