Indicii privind un război pe teritoriul României
“Administrația încă dezbătea un posibil atac asupra taberei lui Zarqawi când, pe 23 Ianuarie 2003, o delegație de generali americani a sosit în Amman pentru o vizită neobișnuit de discretă. Reporterii au fost ținuți la mare distanță când a aterizat Generalul Tommy Franks, comandantul Comandamentului Central al Pentagonului, iar Palatul a impus cenzura în privința detaliilor întâlnirilor cu oficialii iordanieni, inclusiv cu privire la participarea Regelui Abdullah al II-lea. Ulterior, surse militare anonime au dezvăluit scopul vizitei prin scurgeri de informații atent formulate către presa occidentală: războiul cu Irakul fiind la doar câteva săptămâni distanță, Statele Unite se pregăteau să ofere Iordaniei avansatul lor sistem defensiv cu rachete Patriot, în speranța că-și vor asigura sprijinul regatului hașemit atunci când debutau ostilitățile.
“Ne gândim la această posibilitate”, i-a declarat unui ziarist iordanian unul dintre membrii delegației SUA în timpul vizitei. De fapt, bateriile de rachete urmau să fie livrate în Iordania după numai câteva zile, împreună cu șase noi avioane mutirol F-16, întărind apărarea Iordaniei în vederea posibilului conflict din vecinătate. […]
Un val constant de politicieni și generali americani au vizitat Ammanul, presându-l pe rege să le permită forțelor americane să se poziționeze de-a lungul graniței și avioanelor aflate în raid să traverseze spațiul aerian iordanian. Vicepreședintele Dick Cheney i-a telefonat în persoană lui Abdullah pentru ai cere permisiunea de a folosi Iordania ca punct de pornire al asaltului asupra Bagdadului.” Fragment din “Flamurile Negre: Ascensiunea Isis” de Joby Warrick, Editura Black Button, Traducerea de Radu Șorop.
“Aproximativ 3.500 de militari din cadrul celei de-a 4-a Divizii de Infanterie de la Fort Carson, în Colorado, urmează să sosească – împreună cu echipament care include 87 de tancuri și 144 de vehicule de lupta de Bradley – în urmatoarele doua saptamani.
Această mobilizare marchează începutul unei noi faze a Operațiunii Atlantic Resolve, care prevede o prezență continuă a unei echipe americane de luptă din cadrul brigăzii americane de vehicule blindate în Europa – pe bază de rotație – timp de nouă luni.
Misiunea ei este să ofere asigurări aliaților îngrijorați din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și alte state NATO față de o Rusie tot mai imprevizibilă și agresivă.
Noile forțe se vor aduna mai întâi în Polonia, iar apoi se vor răspândi în șapte țări, din Estonia și până în Bulgaria.
O unitate a cartierului general va fi staționată în Germania.” Sursa Hotnews.
“Răspândirea” include și România unde conform Ministerului Apărării Naționale sunt repartizați aproximativ 500 de militari americani într-o rotație de nouă luni. Se vor antrena alături de militarii români utilizând muniție de luptă.
Cum se organizează apărarea la nivel național? Ce face Armata Română în acest interval?
Intervine în sprijinul populației afectată de viscol, inundații sau alte intemperii. Aceste situații în mod normal necesită acțiune din partea Protecției Civile adică Ministerul de Interne ori de la Consiliile Locale ale Primăriilor. Vorbim doar de siguranța națională, iar mai jos vedem că războiul se apropie și responsabilitatea organizării de adăposturi sau menținerea unor servicii precum cele medicale este pasată de la un for decizional la altul.
Utilizarea resurselor administrate de Ministerul Apărării Naționale este necesară deoarece oamenii sunt în pericol, iar dotările Primăriilor apar mai mult pe hârtie. Acolo unde există utilaje sau mașini (primite prin donație de la diverși finanțatori) sigur bugetul pentru combustibil s-a pierdut în acte. O sursă din Poliția de Frontieră (adică tot Ministerul de Interne) menționează că de multe ori patrulează pe jos deoarece rezervorul mașinilor rămâne gol. Ele sunt totuși utilizate la vizitele oficiale și la inspecții când totul trebuie să pară nou și să strălucească. Astfel:
- Primăriile sunt lipsite de utilaje, personal calificat, fonduri sau pregătire de specialitate. Este vizibil la accesarea Fondurilor Europene și la diferențele ce apar între diverse zone ale țării. În caz de război nu vor avea capacitatea să organizeze adăposturi, să ofere apă și alimente. La un viscol apelează la Armată, la un război când militarii sunt pe front vor apela la????
- Fondurile de urgență sunt fictive dacă ne gândim că pensiile se asigură din bugetul curent deși pensionarii au contribuit de-a lungul vieții. Cu un Guvern populist ce pune presiune pe plata unor categorii sociale vom descoperi că seiful s-a golit.
- Populația este nepăsătoare cu protecția propriei vieți. Am întrebat un agent de dispozitive medicale pentru respirat cu cât se poate prelungi viața unui pacient și răspunsul a fost minim deoarece beneficiarul refuză să respecte tratamentul și indicațiile medicale stricte. În imaginile cu persoane prinse de viscol, vârsta și afecțiunea ar fi impus, preventiv, internarea pe perioada respectivă. Se scuteau cheltuielile de intervenție urgentă cu efect negativ pe un buget tot mai slăbit. Eventualitatea unui război va concentra ajutorul medical către trupele aflate în luptă, iar resursele rămase se vor risipi pe asistență ce se poate evita prin prevenție.
- O sursă din medicina de urgență a declarat că în cazuri de atac sau calamități se declanșează planul roșu ce prevede prezența la unitatea medicală de care aparține. Evident dacă unitatea respectivă mai există. Atât. Restul depinde de superiori, organizarea acestora și modul cum vor comunica dacă metodele uzuale vor fi întrerupte. Recomandarea a fost ca fiecare familie să pregătească un bagaj cu lucruri necesare precum apă, pătură, medicamente generice sau o rezervă pentru persoanele aflate sub tratament, lanternă, conserve, baterii, copii după documentele de proprietate. Sursa a mai menționat că în cazurile majore este fizic imposibil și improbabil ca intervenția cuiva să se producă în primele zile de la evenimentul major.
- În situații extreme alimentarea cu apă, gaz și energie se întrerupe.
- Am solicitat detalii administrative și organizatorice la Ministerul Apărării Naționale de unde am primit informarea că în situații de război intră în funcțiune Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, dar de adăposturi se ocupă Consiliile Locale și Fondul Privat de Adăpostire.
- Citește și “victimă sau învingător în selecția naturală” pentru detalii legate de adăposturile civile disponibile în caz de calamitate sau atac.
Actualizare:
“Incidentele militare au vizat distrugătorul american USS Porter şi s-au produs pe 10 februarie (2017 nota mea) în Marea Neagră, a declarat marţi seară căpitanul Danny Hernandez, purtătorul de cuvânt al Comandamentului SUA în Europa.” Sursa Mediafax.
“Marea Britanie va trimite instructori militari în Iordania pentru a ajuta forţele aeriene irodaniene să contracareze reţeaua teroristă Stat Islamic, această măsură urmând să fie anunţat de premierul britanic Theresa May cu ocazia vizitei sale la Amman, relatează BBC News.” Sursa Mediafax.
“România intenționează să cumpere rachete americane Patriot depășind pragul de trei miliarde dolari la cheltuieli militare pentru a tempera vulnerabilitatea în raport cu Rusia.” Sursa Digi24.
Protecția Civilă efectuează după 20 de ani un exercițiu amplu de testare a sirenelor de avertizare în caz de bombardament aerian.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.