În momentele de cumpănă oamenii se restrâng în activitatea lor și își caută noi valori către care să se organizeze căutând alt început. Manualele, prietenii, psihologii, preoții ne sfătuiesc că oricine pe lumea asta are un rost și un rol. Când trebuie să-ți schimbi viața, profesia, locul, te gândești în primul rând la cine ești, la ce poți face pentru ca societatea să ofere un ban în schimbul muncii tale. Atunci unii se gândesc că ar fi bine să-și termine studiile. Eu sunt printre aceia ce în momente de regres mă refac descoperind abilități noi.
Coincidența mi-a adus sub priviri oferta educațională de la Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul”, instituție ce aparține Serviciului Român de Informații și are două Facultăți:
- Facultatea de Informații cu specializarea “Psihologie-Informații”;
- Facultatea de Studii de Intelligence cu specializarea “Studii de securitate și informații”.
Nu știam că există această posibilitate de a te specializa într-un domeniu atât de provocator și pe un context în continuă dinamică. Consider că Informația va rămâne permanent un segment de larga circulație indiferent câte tehnologii sau aplicații telefonice vor mai fi gândite, iar puterea unei națiuni stă în calitatea, cantitatea și utilitatea acesteia. Adică folosită la timp poate deveni resursa ce propulsează dezvoltarea la un nivel nou.
Cu toate în cap și cu o dorință ce începea să-și facă loc, mă tot perpeleam dacă este potrivit să mă înscriu. Acum cu o sumă potrivită termini ce Facultate dorești, primești o Diplomă frumoasă și te angajezi necalificat sau pe ce se găsește. Totuși prestigiul instituțional, perspectiva ce s-ar deschide la nivel mental, cadrul riguros, specializarea oferită, mă făceau să revin asupra ideii. Am început să verific etapele, probele și am descoperit că sunt chiar în perioada de înscriere. Iarna se face dosarul preliminar și vara se dă examenul. Altă coincidență să te uiți în condițiile de admitere chiar când se depun actele. O nebunie în fond, dar așa se întâmplă lucrurile bune ce îți cer curaj.
Frumos până aici doar că cererea de înscriere se depune la Direcția Județeană de Informații în raza căreia se află reședința candidatului. Pentru mine în Bacău. Cine cunoaște orașul sau a scos un cazier a trecut pe acolo. Puțin mai jos exact în acel V de la Universitate, Spital, și Poliție este DJI. Se intră pe aleea din intersecție.
Azi prima zi de înscrieri. Cald. Surprinzător pentru mijloc de Decembrie. Aleea pustie. Toată intersecția în forfota zilnică. O construcție nouă se ridică într-un colț al incintei spre care mă îndrept cu pași egali. O siglă mică a SRI, una mai mică a Serviciului de Telecomunicații Speciale. Aflat încă la jumătatea distanței văd că ofițerul de serviciu se pregătește să mă întâmpine.
– Înscrierile la Academie se fac doar la ora 15 sau 15,30. Atât.
– Să vă prezentați cu actul de identitate în original și copie.
Prima informație îmi cerea să mai aștept trei ore. Ce contează. Așteptarea te definește. Verifică puterea dorinței. Revenit din timp mi se cere să las la poartă orice obiect ce poate înregistra video sau audio și cu un ecuson de vizitator în mână pornesc spre prima încăpere aflată chiar în intrare. E un spațiu minuscul pentru încă un candidat și Doamna ce a venit cu formulare. Explicațiile curg până când mi se verifică vârsta.
– Nu îndepliniți condiția obligatorie, de la care nu se acordă derogări, vârsta până la 23 de ani.
– Vă rog să îmi permiteți să completez cererea de înscriere și dacă nu îndeplinesc cerințele mă voi mulțumi cu o respingere în scris.
– Nu vă pot permite să completați cererea de înscriere.
– Este doar o cerere simplă la care îmi dați refuz…
– Așteptați aici, revin…
Doamna iese grăbită, candidatul cel tânăr începe să completeze formularul, muncitorii ciocăne la noua clădire, ofițerul de serviciu așteaptă, ciorile fac ce știu mai bine pe mașinile instituției. Intră un Domn 50+. Nu este loc așa că Doamna rămâne la intrare.
– Care este problema?
– Nici una. Și mă apuc să repet dorința mea de a completa o hârtie pe care apoi să se aștearnă un refuz.
– Nu vă pot permite să completați foaia. Părăsiți incinta. Și începe deja, ușor, să mă împingă spre ușa ca pe cineva nedorit în instituția ce veghează la binele Patriei.
Insist să mi se acorde dreptul de a depune o cerere la o instituție a Statului Român finanțată exclusiv de la buget, chiar dacă la prima vedere pare o încălcare a unor reguli restrictive ce nu acordă șanse egale de a candida oricărui cetățean român. Sunt trist. Pot fi respins de la prima probă dacă nu corespund cerințelor interne doar că îmi este interzisă șansa măcar de a depune o cerere.
– Unde pot totuși să mă adresez?
– Mai departe…
– Adică la SRI național sau la sediul Academiei?
– La Academie și le spuneți că Eu nu am vrut să vă primesc cererea…
Și cu o strângere de mână scurtă a dispărut în clădire. Stai. Dar cine sunteți….?
Ofițerul de serviciu îmi zâmbește în timp ce mă atenționează să am grijă la obiectele personale. Mama candidatului tânăr așteaptă cu emoție primele impresii. Întunericul se lasă peste alee, muncitorii strâng scule, ciorile se ceartă pe cuiburi, forfota din intersecție se potolește în lumina de apus.
Nu vreau să mă fac securist. Mi-ar plăcea să pot urma una din cele două specializări ca un drept al faptului că muncesc și trăiesc în această țară. Să am și eu studii superioare cu rezonanță (ca diverși parlamentari) dacă finalitate nu este posibil. Să îmi descopăr abilități ce poate stau ascunse fără să le știu rostul. Am terminat liceul în 1995. Habar nu am avut până azi că există o Academie Națională de Informații. Pregătesc o solicitare de trimis direct la sediul central.
O avea vreun rost?
Aveți mai jos Oferta de Licența a Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul”. Include și restricția de vârstă.
Pe tine cine “te recomanda”?
Faptul că studiile de Intelligence ar trebui urmate de orice persoană într-o formă civilă indiferent de vârstă. Într-un război neconvenţional Informaţia este arma tuturor.