Românul calabrez

Legendă:

“mareșalii” = carabinierii;

“burghejii” = politiști din Germania, în civil.

– Vă rog să mă luați până la oraș fără bani. Mi-am pierdut portofelul cu cei 50 de lei pentru drum.

Hm! Încă unul la ocazie care își pierde banii. Eh! Uite o șansă pentru mine să fac o faptă bună. Poate chiar spune adevărul.

– Dar ce s-a întâmplat, cum ați pierdut…

– Aseară am sărit într-o căruță și eu zic că acolo a căzut. Omul mă cunoaște și zice că nu e. I-am zis “dacă te face pe tine 50 de lei…”. Eu am venit după bagaj că nu sunt de aici.

– Păi cum a ajuns bagajul la…

– Nu prea știu limba și am venit cu un văr. De fapt e colegul meu și se ține cu vara mea. Fără etichetă șoferul a dus bagajul la părinți.

În oglinda retrovizoare studiez individul. Exact omul muncii, plecat de nevoie, visând la o bunăstare materială. Se exprimă greu, cuvintele ies parcă plesnite de cerul gurii, ține geanta voluminoasă în brațe de teamă să nu deranjeze.

– Muncesc la un centru de colectare fier vechi din Italia.

– Interesant, zic. Da’ cine aduce fier în Italia!?

– Românii. Nu fier. Aduc cupru. Și câte două tone la un transport. Pleacă de la noi cu 8.000 de euro. Patronul meu are cameră ascunsă.

– Adică un loc unde ține tonele de cupru?

– Îl ține în mijlocul curții, sub fierul vechi. La fel și la transport. Camera e să vadă când vin “mareșalii”. Eu îmi văd de treabă, nu mă amestec. Seara beau o bere la români și atât.

– Unde în Italia?

– Nu știu cum îi spune că nu pricep limba. E un lac mare și un vulcan. Așa zice vărul.

– Ție cum îți merge?

– Sunt mai bine ca în țară unde aveam 1300 de lei. Am 900 de euro. Patronul e mereu atent să ne plătească la timp. Uneori primim apă sau suc. Îmi place cola la doză acum. Am fost și la el acasă. Are multe statui. Așa l-au prins. Cu marmura. A făcut 15 ani. Îmi era frică să întru, dar acum unde mergem zicem că este unchiul nostru și toată lumea ne servește.

– Patronul are armă? Se aud împușcături pe acolo? Ai văzut mafioți ca în filme?

– Nu am văzut mafioți, dar se aud trageri de la echipaje. Sunt câte 3 ca un radar de la noi. Dacă nu oprești când pune paleta, trag. Eu mă tem de “burgheji”. Au mașini de Germania și sunt civili. Deodată te ridică. Garda doar te bate sau te ține o noapte la verificări și atunci pierzi ziua de muncă. În rest toți se droghează. Tineri, bătrâni. Și “mareșalii”. Eu vreu să mă las de fumat. Acum doar 2-3 pe zi.

 – Pui bani deoparte?

– Da. 3-400. Stăm trei într-o casă mare ca un bloc. Unul doarme în bucătărie. Este loc destul. I-am zis “dacă fumezi în casă pleci”. Rămâne miros și la magazin își dau seama că nu suntem de acolo. Nici nu șterge de unde mănâncă. Îmi ridic o casă. Am terminat baia.

– Tu umbli cu armă?

– Nu. Patronul ne lasă să o luăm pe a lui. Are și pușcă. Vărul meu a tras în găleata cu nisip fără să nimerească. A găurit pereții. Îmi plac gloanțele că sunt galbene și ascuțite. Eu îmi văd de treabă. Cât o să meargă. Muncesc greu când car tot fierul.

Textul poate fi tratat ca un pamflet.