Povestea unui regim

A început de la multele observații ce se terminau cu “burtă”. Decizia avea un caracter dificil. E greu să accepți un defect fizic ce strică fotografiile de familie. Sau glumele de autobază ale cunoscuților. Nu știu cum se descurcă persoanele supraponderale, dar eu cu 10 kg peste, sunt copleșit. Rețetele de almanah sau exemple de miracole mă lăsau neîncrezător, producând confuzie prin contraziceri și complexitate. Aveam nevoie de o abordare diferită, specializată, cu o garanție a rezultatelor. Ispitele nu veneau din pofte ci din clasica, repetitiva, obsedanta întrebare primita la fiecare ceai:

– Un dulce, o placintă? Aici aveam îndoiala ce mă chinuia. Să rezist acelui DA. Îmi părea rău să-i refuz pe oamenii aceia draguţi ce ma îmbiau la a degusta din noile lor dulciuri sau patiserii rumene. În plus parcă toate aveau mai mult miros decât gust. Nu ştiu cum poţi pune preponderent miros într-o cocă, dar nările mele erau traumatizate, simţurile de supravieţuire intrau în alertă şi la fel ca în animaţii o mână magică mă purta levitând spre bogaţia unor fructe răspândite prin tarte cu modele de împletituri.

Hotărât voi lupta împotriva ispitei. Poate aşa arată de fapt Diavolul din scrierile religioase, un duh ce pune stăpânire pe organele tale interne îmbătrânindu-le. Şi atunci limba cu papilele ei este doar Calul Troian introdus de natură în sistemul meu de existenţă.
Am pornit căutările de specialişti adevăraţi, certificaţi, recomandaţi. Cred că fiecare ştie pe cineva aşa că am ajuns repede la o doamnă doctor despre care am aflat mai târziu că avea rezultate remarcabile. Tot mai târziu din două surse am aflat că dietele recomandate nu sunt ieftine. Prima sursa buzunarul propriu se subţia într-un ritm mult mai accelerat faţă de consumul obişnuit, a doua sursă câteva persoane bine situate social foarte mulţumite de serviciile Doamnei. Mă gândeam că în cazul unui rezultat negativ voi paţi ca într-o glumă despre micţiunea nocturnă din pat a unui individ doar că dialogul ar fi:

– Bună. Văd că tot cu burtă…
– Da. Însă cu o stimă de sine remarcabilă. Mândru chiar de rotunjimile mele.

Nu contează. M-am pregatit să intru ca într-o stare de meditaţie. Dacă reuşesc să duc regimul la capăt atunci calea răbdării îmi este deschisă. Pot perfecţiona o virtute pornită din păcat la pachet cu un corp încadrat în normalul societăţii. Programarea a fost simplă, consultaţia la fel.

– Ce vă place să mâncaţi? Primul gând a traversat prin creier ca un fier roşu. Capcană. Spune ce îţi place şi exact aia o să taie de pe listă. Mai cu jumate de gură, având grijă să mă pot contrazice în caz de ceva, am enumerat câteva alimente. De fapt făcea conversaţie ca să nu mă plictisesc cât timp îmi pregăteşte programul. Timp de 3 saptamani voi mânca destul de consistent chiar mai bine şi mai regulat. Una din zile are inclusă menţiunea “orice”. Partea cu alcoolul este deranjantă. Mă ajută uneori în diverse forme de aşezare a cuvintelor într-o ordine consistentă. Totusi, mulţumind, mi-am spus că nu este o boală, pot face efortul şi voi redeveni atractiv sexual.

Prima zi contrar aşteptărilor a fost de alergat. Tigaie din Teflon ca să elimin uleiul din omletă, răzătoare pentru ingredientele de salată, cuţite zimţate, palete speciale ce nu zgârie tigaia. Şi am început. Prânzul lejer, chiar plăcut, cina abundentă cu vită. Hm! Parcă e chiar mai bine în dietă.

A doua zi aş mai fi ronţăit ceva, orice. De fapt seara adormeam sătul cu sentimentul că nu am mâncat. Mai păţeam aşa când atras de o lectură rămânea mâncarea pe masă, dar dupa un timp stomacul mă anunţa că doar l-am păcălit. Acum nu era mâncare, nu era foame. Doar senzaţia că am uitat să înghit ceva.

A treia zi o salată bogată a făcut trecerea cu uşurinţă având un grad ridicat de noutate pentru organism. Cred că diversele substanţe din interior au avut chiar un brainstorming în care să determine ce digeră. Probabil am fost la un pas ca acea verdeaţă să fie considerată invazivă de sistemul imunitar.

A patra zi a avut un conţinut de muncă bogat şi aproape am uitat de prânz. Nimereala bună a inclus un iaurt şi practic pentru prima dată cred că o dietă a salvat ziua de muncă a unei persoane. Mănânci mai puţin ca să munceşti mai mult.

A cincea zi a trecut greu. Foarte greu. Îmi era foame. Tare. Amintiri cu fripturi şi maioneze, torturi şi creme, bântuiau ochii mei deschişi. Mă înecam de la înghiţitul în sec. Am început să vad produse de obicei invizibile pentru mine. Rezistă. Ce-ar fi să fac analize negative la tot ce văd? Uf! A trecut.

A şasea zi fadă. Trebuia îngurgitată o cantitate de pui. Sec. Fără nimic. Pui şi atât. După o oră încă molfăiam carnea albă. După 4 ore gustul de pui era atât de prezent că fiecare pasăre ce trecea în zbor parcă îmi reproşa uciderea semenului său.

A şaptea zi. Plin de vigoare. În fond seara puteam mânca orice. Înţelegeam deja însăşi actul Creaţiei. În fond contribuiam la noul EU. Orele trec greu. Bunătaţurile gem în frigider. Doamne Te Rog săptămâna următoare să fie mai puţin. E o infamie eticheta de 645 grame de la chec. Sper să fie o indigestie blândă; mă amăgesc de parcă disconfortul poate fi acceptabil.

Lasă că mâine e prima zi din nou…