Primii Cretani

Insulă denimită în antichitate Caftor și locul de origine al Filistinilor: “Cuvântul “Peleshet”, ca și cuvântul semitic etiopian “Falasha” folosit de evreii etiopieni, înseamnă “străin” sau “hoinar”; în ebraica biblică, a devenit Pelishtim; în greacă, ținutul acestor oameni a ajuns să se numească Palaistina, de unde termenii “filistean” și “Palestina”. “Peleshet” poate fi pus de asemenea în legătură cu termenul “pelasg”, un cuvânt extrem de vag, folosit de scriitorii greci de mai târziu pentru a identifica o ramură a populațiilor pregrecești din Egeea care, se spunea, trăia în Creta – străini sau hoinari, după cum îi descria numele lor semitic.” sursa “Marea cea Mare – O istorie umană a Mediteranei” de David Abulafia, Editura Humanitas, traducere de Georgeta-Anca Ionescu, Marieva-Cătălina Ionescu și Denisa Duran.

În vremuri ceva mai recente primii mei cretani sunt oameni așezați, cu familie și temeri identice. Le voi schimba numele pentru a păstra confidențialitatea.

Sfakia, colegul meu de cameră vorbește engleza pe sărite, iubește toate producțiile de la Bollywood, plânge alături de eroina principală, a fost student la Heraklion pe specializarea Economie, visează să ajungă în America unde are deja un frate (din cinci), dar în iarnă va încerca să se călugărească și un săpun îi ajunge pentru mult timp. E mândru că de la bucătar student a trecut la bucătar C, citește în fiecare seară despre Isus și dorește să vadă fotografii cu biserici doar dacă sunt ortodoxe. Consideră că sunt greșite rugăciunile în engleză chiar dacă sunt creștine. Imediat ce se descalță aerul devine irespirabil. Pe măsură ce se usucă de la transpirație, șosetele lui se pietrifică devenind o lespede propice unor inscripții grecești. Mirosul devenit fizic îl deranjează sub pătură și deschide geamul. Mă gândesc că Iadul ar putea înlocui, din motive de economisire, mirosul de pucioasă cu cel de șosete. Dimineața, Sfakia, se îmbracă imediat, la baie doar verifică frizura și începe aceeași zi de muncă în care gătește pentru turiștii sosiți pe parcursul nopții.

Matala are 60 de ani. De 25 lucrează în recepția de noapte a hotelului. Are un copil de 13 ani și o teamă majoră: dacă iese la pensie înainte ca guvernul să schimbe vârsta de pensionare. De la criză câștigă mai puțin prin scăderea salariului minim în timp ce patronul lui devine și mai bogat profitând de aceeași criză. Contract de muncă permanent a avut doar pentru cinci ani. Din Noiembrie până în Mai stă în șomajul scăzut de la 500 euro la aproape 400 și de la șase luni la trei. După tura de noapte își duce copilul la școală, se ocupă de treburi și adoarme pe la trei după-amiază. La ritmul de viață și consumul de tutun îi spun că are oricum 38% șanse să devină neinteresantă legislația pensionării pentru el. Consideră că turiștii polonezi sunt babuini și țiganii din bucătărie, veniți din Bulgaria, nu-și fac treaba.

Agios este absolvent de filosofie antică greacă, dar criza a redus locurile de muncă din învățământ și s-a reprofilat pe o școală de turism. Consideră că turele de noapte îi distrug creierul destul cât să-și piardă interesul pentru educație.

După primii cretani am întâlnit și străini prin Creta, turiști sau lucrători:

Un cuplu din Anglia, puțin peste vârsta mijlocie, vine mereu în Grecia. La Brexit el era în spital și nu a votat, ea a pus ștampila pe Ieșire. S-a săturat de români, lituanieni și polonezi la ea în țară mai ales că românii violează mereu englezoaice. E convinsă că întărirea granițelor va ține violatorii acasă unde deja a aflat că își continuă abuzurile.

Poloneza a venit acum patru ani cu bursă Erasmus. Este catolică practicantă într-o țară obsesiv ortodoxă, vine dintr-o localitate mică unde tradițiile sunt respectate chiar dacă în portul popular s-a îmbrăcat doar o dată. Le consideră deplasate pe femeile ce au protestat împotriva legii ce interzice avortul, dar consideră că fiecare e liber să trăiască după cum dorește doar că Polonia are o singură religie și nu e ca Germania. E preocupată de carieră și studii în timp ce fetele poloneze de 15 ani sunt deja gravide. În perioada de iarnă aplică pentru ajutor de șomaj în Polonia și stă la prieteni în Grecia.

Machedonul are pașaport de Bulgaria și nu vrea în Uniunea Europeană. Știe de la doi colegi din România că salariile sunt mici pentru cei fără studii, se găsește greu de lucru, iar prețurile se măresc. Merge pe o logică simplă: dacă le era bine românilor nu plecau la muncă prin alte țări.

Cuplul de Belgieni – sunt căsătoriți de 34 ani și au fată de 31 ce preferă să conviețuiască de cinci ani în concubinaj. Așa că ei s-au adaptat cu “Son in Love” în schimbul lui “Son in Law” când vorbesc de iubitul ei. Casa fetei au cumpărat-o ei conștienți că ea nu și-ar fi permis vreodată. Amândoi copiii sunt profesori și nu mai fac parte din clasa de mijloc în care erau părinții. Mama a fost funcționar la asigurări medicale. Le place Uniunea Europeană pentru posibilitatea de a călători și moneda unică, dar prețurile de azi din Grecia sunt identice cu cele din Belgia. Cu 13 ani în urmă când au ajuns prima dată în Creta se simțea diferența. Locuiesc în Antwerp și sunt vecini cu o familie de migranți cu care-și mai petrec timpul și discuțiile. Nu prea au văzut romi pe străzi, dar aud mereu lucruri despre marocani și turci. Exemplul lor de schimbare în modul de trai a fost cu abonamentul de transport pentru persoanele peste 60 de ani: întâi gratuit ceea ce era excelent, apoi cinci euro pe an, suportabil și de bun-simț, dar acum a ajuns 55 de euro. Privind de unde s-a pornit consideră că unele țări sau persoane beneficiază de această suprataxare.

Cuplul de Greci stabiliți în Germania – el mai omenos, semăna cu localnicul din “Benvenuti al Sud” care vorbea italiana veche. Ea mai știa doar germană și totul îi provoca o profundă nemulțumire. Gustarea prea rece, internetul prea slab, camera de hotel diferită de cele nemțești, piscina pe partea cealaltă a intrării, etc. Mi-am amintit de concetățenii mei cu “come si dice in Rumena la Coca-Cola?” Uniunea Europeană a transformat niște cetățeni prin toate țările din Est sau Sud. Numai pentru asta și ar trebui ca gradul de coeziune să crească, iar atitudinea față de migranți să se modifice.

Două generații de iranieni. Stabiliți în Anglia de peste 30 de ani. Se duc periodic în Iran deși simt că nu mai aparțin acelei zone. La Brexit, tatăl după ani cu normă dublă de muncă, reușind să pună bazele unei mici afaceri, a votat Out dorind să se protejeze de munca ieftină și ocolirea taxelor. Ceilalți trei membri au votat Stay: mama din motive umanitare, băiatul sperând că va mai diminua ura dintre oamenii veniți din toate colțurile lumii, iar fata cu gândul la mamele poloneze ce beneficiază de sistemul medical. Sunt supărați pe media internațională ce prezintă negativ Iranul deși teroriști iranieni nu există. Consideră că Arabia Saudită are interese diferite în zonă angrenând și Pakistanul.

Tânărul din Serbia supărat că programul de lucru îi limitează accesul la plajă. Munca poate fi distracție. Va pleca după trei luni altfel la vamă va fi amendat cu 600 de euro (peste o lună de muncă) deși viza primită este de vizită.

Oameni ce își încrucișează drumurile pentru un sejur. Al angajaților de șase luni, al clienților de șapte zile pentru începători și 14 zile la avansați. O singură familie a venit de două ori la interval de o lună. Ea lucrează în Suedia la asfaltări de drumuri și marcaje.