Sunt pe ruta Săcele – Brașov într-o zi senină de Duminică cu gândul bucuriei provocată de un soare tot mai zgârcit din luna Mai. Când călătorești pe aproape întreaga distanță acoperită de RAGCPS cu siguranță “prinzi” controlori așa că prima grijă este să perforez un bilet nou. Da, încă sunt acele perforatoare cu un model de mici găuri după care persoana care-l verifică determină dacă este valid. Vechimea autobuzului face ca apa de ploaie să rămână între foile de sticlă ale geamurilor astfel că porțiuni generoase creează senzația de acvariu în care diverși pești se foiesc sau se lasă admirați. Restul sunt permanent aburite oferind celor de afară o imagine de saună cețoasă.
O mână muncită, cu bătături și degete groase, acoperă, printr-un act de posesie, dispozitivul ce găurește mica fâșie colorată numită convențional bilet. Se ține de el ca atunci când un copil necăjit primește prima și singura lui jucărie. Mâna se continuă cu un braț plin de mușchii unui efort zilnic necesar în asigurarea traiului. Simți istovirea unei munci brute, permanente, zi lumină, ce te solicită fizic până la epuizare, dar fără finalitate. Privirea mi se oprește pe rupturile tricoului încercând să analizez dacă e modă sau sărăcie. Uneori, întreg ansamblul fizic mai coboară peste o mică Domnișoară mai mult păr decât corp, în același gest de posesie, precum pozele de pe rețele, cu el aproape acoperind-o pe ea. Ea invizibilă, El plin de importanța rolului în cuplu, omul deciziilor categorice, ancestrale ce nu necesită dezbatere sau analiză. Vorbește scurt la un telefon julit.
Urcă și persoana responsabilă de control, acceptă o mică bancnotă de la un călător și încearcă verbal să-l coboare pe Domnul ce trata situația cu o profundă nepăsare, imun la orice vorbă sau privire. O stăpânire emoțională remarcabilă provenită ori de la tehnica unui specialist ori de la cineva complet golit de vreo formă sentimentală. Cuvintele se izbeau de fața lui cu trăsături geometrice proeminente realizate de un zeu aflat la finalul carierei artistice. Cădeau apoi sfâșiate, lipsite de vreo importanță, în timp ce privirea transmitea o evidentă teamă inspirată și de conformația musculară în combinație cu abilitatea fizică (nu era masiv sau cu ceafa lată). Contextul determină o renunțare rapidă din partea autorității ce se retrage în fundul autobuzului precum lupul dominat.
– De ce nu ești tu băiat fin?
– De fiecare dată avem aceeași discuție. Trebuie să aveți bilet. Am fost fin suficient…
O întrebare aruncată spre controlor, la coborârea în stația din prejma unui magazin, pe un ton voit plasat în granița dintre amenințare, dispreț și înțelegere reciprocă a unei situații materiale comune. Un bătrân îi dă coate mamei ce afișează o combinație de zâmbet curios-împăcat. Într-o viață vezi și accepți multe sub cupola supraviețuirii. Celălalt controlor era deja așezat într-o discuție oarecare cu un călător. Doar pufoaica albastră te avertiza despre rolul deținut.
– M-am săturat de împuțiții ăștia…
Ușile sunt închise de mult până când vorbele se sting în interiorul autobuzului. Pe geam se vede mica Domnișoară alergând supusă în urma bărbatului ce înaintează cu pași mari și pantalonii sport ușor lărgiți. Au venit la cumpărături.
Negrul de pe scaune trecea în hainele celor rămași apoi le ocupa sufletul. Fiecare avea o poveste din adolescență cu un episod asemănător. Își priveau zbârciturile mâinilor, pantofii purtați ani la rând, sacoșele cu meniul zilei feliat și erau fericiți că mai trece o zi. Până la următoarea stație au rămas doar grijile de zi din care cea mai importantă să ajungă seara cât mai repede în fața televizorului. Suntem în campanie și se anunță programul vizitelor în cartier din partea candidatului principal. Anul ăsta va fi un “must” să-ți duci pachețelul în punga lui.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.