Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov

Ziua 4 din Festivalul Internațional de Artele Spectacolului Theaterstock a fost una de încercare a celor ce simt că teatrul te consumă, îți cere credință și dedicare, oferind la schimb emoție pură și transpunere asumată. Aflat sub patronajul Casei Regale a României, spectacolul-laborator condus de Antoaneta Cojocaru este dedicat celor ce știu să aprecieze munca actorului, efortul evoluției profesionale concomitent cu ratarea visului de om simplu ce își dorește succesul. Totul pus în oglinda unei elite literar-artistice strălucitoare în aspect și goale în conținut ce atrage, prin miraj, noi și noi suflete necesare în malaxorul creațional.

Din primul moment prin acordurile live de psaltică veche rusească, trecutul în sensul lui istoric te invadează. Intri în atmosfera de conac moșieresc pe malul lacului unde, prin apropierea apei ca element și simbol de poartă între lumi, pescărușul este parte din fiecare de la muză la fantomă ce străbate timpul sperând să nu fie ucis de invidie, falsitate și reprimări. Zadarnic se chinuie deoarece în fiecare din noi va fi eliminat atunci când alegem compromisul vieții: un soț blând preocupat de ceai, făină și copil în locul persoanei iubite plină de frământări filosofice, dar inaccesibil prin dragostea ce o poartă fetei naive ce crede că viața de artist e pură ajungând să se ofere celui admirat deși diferența de vârstă ar putea fi un impediment sau existența de cuplu a mamei tânărului îndrăgostit. Iată ce încrengătură de relații existente în viața reală, iată cum ești nevoit să imbătrânești la 55 de ani alergând de la o aventură la alta. Năravul omului se ivește la băutură când nu dorește să fie trezit de adevăruri artistice. Devine violent cu propria famile indiferent că este administratorul averii sau deținătorul ei. Tinerețea exuberantă provoacă tragedii sinucigașe sau adultere. Doar timpul reușește să acopere unele forme mai colțuroase lăsând impresia că totul se menține într-o veselie permanentă conturată de toalete sofisticate și faima marelui oraș. Nu este indicat să zgâriem poleiala.

Cercul din final trasat de trupul fetei visătoare în zborul frânt al pescărușului închide o lume în care iubirea este condiționată, visele se îneacă în vodcă și doar poveștile scriitorului mai oferă alinare dependentă. Scena în care fiecare își dorește expusă viața pe propria foaie este dominată de invocarea numelui celui ce poate oferi izbăvirea doar că cercul se inchide și ca în “Noaptea Judecății” (The Purge – James DeMonaco) fiecare are dreptul să-l ucidă pe celălalt într-o singură zi din an în rest fiind obligatorie respectarea tuturor conveniențelor sociale. Doar că exact regulile ne produc suferință și ne determină să ne ratăm iubirea.