Pacienții

Pe tura de noapte pacienții unui vapor sunt aproape invizibili. În schimb le vezi pașapoartele pline cu vize și fotografii de oameni fericiți rămași cu un singur scop în viață: cel mai bun loc la masă. Vă imaginați că Estul Europei a inventat coada? Atunci poate fi interesant de văzut un rând de bătrânei la ușa unui restaurant dedicat doar lor, cu locuri numai pentru ei și mâncare nelimitată. La finalul unei zile de croazieră se rostogolesc încet către cabine cu aceeași remarcă: “meniul ajungea două săptămâni unui om normal”.

Cum trăiesc ei? Greu de știut pentru că mulți așteaptă doar marele final. Urmele activității lor sunt cele lăsate de forma paharelor, privirile sticloase, bijuteriile și hainele de gală ce acoperă trupuri uzate de munca dusă până la extenuare timp de zeci de ani. “Oare ce zi este azi?” ajunge tot mai rar prin mintea lor și unii doar trec de pe un vapor pe altul întregul an. Un azil de lux ce bucură rudele scăpate de o grijă.

Lipsa de verdeață îi liniștește, plimbările prin natură sunt eliminate (au câte o alergie la orice posibil), mirosul de câmp îi enervează, aerul artificial produs de dispozitive le oferă siguranță. Corpul își pierde tot mai mult din funcțiile vitale acoperind un suflet de mult pierdut. Goliți de pasiune se îmbracă cu instinctul supraviețuirii și intră în panică dacă li se pare că au pierdut o zi. Cuprinși de o plictiseală permanentă plătesc persoane în schimbul atenției și laudelor. Iar cine știe cum se face le va smulge din mâinile uscate orice bancnotă disponibilă.

Din tot ansamblul mai triste de atât sunt domnișoarele bătrâne. Femei frumoase cândva ce s-au dedicat profesiei având acum posibilități financiare aproape nelimitate și însoțite doar de paharul magic în care cuburile de gheață mențin prospețimea unei singure plăceri. Fac echipă cu văduvele căsătorite din interes, moștenitoare de nume pompoase așezate peste riduri și regrete. Aleargă după orice atingere fizică și de multe ori încearcă un fel de “vânătoare” lipsită de farmec, îndreptată către un barman sau marinar. Câteva norocoase culeg victorii efemere urmate de depresii suicidale. Vor să afișeze o eleganță demnă, dar după ceasul serii, mamă și fiică, devin niște fetițe cu semnături chircite pe măsură ce creierul se inundă cu uitare.

Ca să administrezi așa ceva ai nevoie de angajați fără sentimente, pregătiți să se exploateze și între ei pe măsură ce proprietarului de vas nu-i pasă cum se fac banii ci dacă sunt suficienți. Pot fi conduși de un fost ospătar ce în schimbul dungilor de pe mânecă obține profitul cerut. Supunerea este numită “construirea unei cariere”, iar încasarea de umilințe inutile trecută la “evoluție”. Pentru ambele ai nevoie de recomandarea superiorului. Am cunoscut un Bosniac ce savura fiecare greșeală a celor din subordine, o raporta cu eficiența unui lagăr nazist și totul pentru încă 50 de euro la final de lună.

Oaspeții profită de foamea și disperarea esticilor, iar munca permanentă a intrat într-un normal “specific” industriei. Peste 14 mii de angajați au contribuit la fericirea și leneveala zilnică a celor ce au dorit să marcheze Europa pe lista călătoriilor de plăcere luxuriantă.