Oraș în derivă, caut cetățeni

Administrativ vorbind avem un oraș. Neinteresant cine-l conduce; va avea mereu alt interes mai personal sau mai prietenos cu anumite persoane binevoitoare în campanie. Urbanismul până la existența infrastructurii și a edificiilor arhitecturale trece pe la oamenii din compoziție. Reproduc un fragment din “O istorie culturală a toaletelor” de Roger-Henri Guerrand, Editura Art, traducere de Maria Ioniță, ca să vedem la ce nivel se afla un alt oraș de care suntem mândri că-l vizităm și revenim plini de romantism:

“Prefectul Gisquet a vizitat de mai multe ori Montfauconul, unde a asistat la scene bizare:”Am văzut practicile din zonă: am văzut oameni goi pușcă petrecând zile întregi în mijlocul bazinelor, căutând în masa de materii fecale niscaiva obiecte de valoare.” Alsacieni vânjoși muncesc și ei în permanență la Montfaucon, unde se practică și ecarisajul. Gisquet a fost uluit și de o practică asociată:”Un mal imens, adânc de cel puțin cincisprezece picioare, format din viermi albi și peste care curge fără încetare un pârâu de sânge provenind de la animalele ucise reprezintă, cred, superlativul a tot ce e infect și dezgustător. Lângă acest mal mai există unul care-i face concurență în ambele privințe: un amestec de oase și carne de animale, lăsate să putrezească anume pentru a prăsi un soi de larve roșii de muște ce fac obiectul unui comerț lucrativ.” […] În toată prima jumătate a secolului al XIX-lea  așadar, Parisul a fost infectat de o uriașă fosă în aer liber.”

Până la apariția toaletelor publice toată lumea “făcea” unde se putea (o perioadă au existat, tot la Paris, “stâlpi” amenajați în spații publice cu dublă funcție: pișoar și avizier). Termenul de “intimitate” era complet inexistent. Străzile, pasajele, gangurile, palatele, clădirile administrative puțeau fiind pline de dejecții.

Azi Bacăul nu are toalete publice exceptând zonele comerciale private ce se folosesc de o necesitate pentru a atrage clienți. La Pasajul Revoluției, în centrul orașului, este un gang plin. Uneori apare niște var sau clor când mirosul devine toxic. De fapt prin toate micile pasaje, tuneluri sau locuri mai ferite inclusiv din parc este la fel. Zonele de agrement din apropierea orașului au o “bogăție” a exprimării nevoilor fiziologice. Problema are un grad de normalitate: dacă trebuie să mergi la “privată” și nu există, ce soluție ai? Fugi până la un centru comercial? Bei ceva ca să te lase într-un restaurant?

Din aceeași carte un fragment ne spune ce au făcut cetățenii din Paris aflați în aceeași situație:”Din această perioadă datează și o fericită inițiativă datorată unui cetățean serios, ce milita pentru înfrumusețarea străzii Faubourgului Saint-Martin, un vechi drum roman al cărui aspect lăsa mult de dorit. În plus, strada era frecventată de numeroși “mizerabili, care, dând dovadă de un cinism greu de închipuit, caută vitrinele prăvăliilor spre a-și etala dezgustătoarea imoralitate.” Astfel se exprima un brav militant al inițiativei individuale, ce propunea să remedieze situația doar cu resursele riveranilor. Omul avea să convoace 300 de proprietari și să le propună să amenajeze trotuare neîntrerupte, de la poarta Saint-Martin până la bariera Vilette. Aceste trotuare aveau să fie iluminate cu 100 de felinare cu gaz – la fel de elegante ca acelea de pe Champs Elysees – înveselite cu 30 de fântâni și purificate de 30 de vespasiene (toalete, nota mea). Fiecare proprietar de imobil ar fi trebuit să plătească o sumă proporțională cu lungimea fațadei.”

Administrația intervine, continuă lucrările, ba mai mult la 1848 își pune problema “separării” și exploatării acestor “resurse” biologice umane. La noi în oraș nu va fi așa vreodată însă e timpul să-l readucem la un grad de civilizație direct dependentă de comportamentul civic gratuit. Pentru motivație vă recomand o plimbare, de Ziua Națională, pe la margini lăsând centrul plin de uniforme lucitoare. Să vedem unde ajunge gunoiul fără reciclare sau câinii fără stăpân. Textul meu și fragmentele incluse nu acuză administrația locală. Ea este “pusă” acolo nu “ajunsă” pe merite și implicit vor servi finanțatorul principal.