O bucată de Zi

Se spune că într-un oraș mic te plictisești repede. Lumea puțină produce rar evenimente interesante. Pe mine mă bucură liniștea și lipsa agitației umane, a deplasărilor făra scop doar pentru a vedea ce mai fac ceilalți. Așa că profit de o zi însorită să îmi recuceresc orașul golit de cei plecați acasă, la țară, sau prin pădurile din jur să-și friga bucata de animal ce-i revine de la magazin.

Admir un moment tonalitatea de verde, galben și roșu din vegetație, pășesc cu urechile ciulite la zgomotele zilei, urmăresc din priviri fericirea diverselor cupluri în razele călduțe de toamnă și mă las în voia dispariției timpului. Îmi este teamă de bătrânețe, dar o simt cum își freacă mâinile de bucuria îmbrățișării ce o pregătește. Încă mai sper că o păcălesc și o las abandonată să alerge după alte trupuri. Se simte în aer odihna de care ne bucurăm în zilele de Duminică. Aici este parcă ceva nefiresc deoarece se întâmplă poate să fie o zi liberă, o zi de abandon și în timpul săptămânii: starea de nimic diferă. Când toți ai casei sau ai zonei trebăluiesc, liniștea ta o simți furată din mersul în care sunt toți prinși. Te bucuri diferit de ziua primită.

Am stabilit un traseu cu 3 puncte de popas ca să găsesc și poveștile zilei. Centrul comercial reușise să exploateze mai bine spațiul disponibil așa că sub sălile unde îți poți face corpul visat, din reclamele de frumusețe, se plimbau cei veniți să admire culorile de toamnă ale ambalajelor, iar mai jos diverși vânzători de vise îți prezentau, într-un zgomot al infernului, mașini pe care nu le vei avea vreodată. Am lăsat în urmă cetatea comerțului și am trecut într-un spațiu de hrană pentru trup doar că aici jalea cuprinsese fiecare cotlon după ce un individ a reușit să plece cu portofelul fetei ce servește clienții. Munca efectuată de unele categorii pare a fi neobosită și îmi accentuează sentimentul de neputință deși, teoretic, contribuim la o lume mai bună. Încă o formă a fericirii venite la un hoț mărunt ce va trăi o zi la mall cu munca de o lună a unui anonim ce se va adăuga la procentul de cazuri rămase fără autor din statistici. În fond cine să se ocupe dacă personalul disponibil are de făcut coloană marelui șef ce se bucură de munca milioanelor de anonimi?

Stimulat de apus am căutat hrană și pentru suflet atras de afișul celor ce promiteau o comuniune cu îngerii. “Săptămâna Îngerilor și a Arhanghelilor” ne propune “modalități practice de contactare a entităților angelice”. Cum să reziști unei astfel de ocazii? Aveam șansa să mai schimb o vorbă cu Îngerul meu Păzitor și de ce nu, cu alte forme de duh prietene. Mi-a plăcut utilizarea simbolurilor, din momentul artistic ce a deschis evenimentul, și apreciez faptul că au trecut dincolo de o simplă expunere. Adică “Îngerii” aveau părul lung și ondulat cu fire argintii în barbă sau chipul brăzdat de trecerile diverselor bătălii cu Întunericul. Evident “Îngerii” femei aveau un rol secundar de transport al diverselor reprezentări de putere (inclusiv o sabie) la fel ca în viața pe Pământ. Îmi pare rău să vă comunic, Doamnelor, că mai bine vă distrați aici deoarece “dincolo” e la fel. Restul programului (recunosc am rezistat puțin) a fost o ședință etapizată de vânzări cu momente de concentrare muzicală în care eram îndemnați să privim imaginile de pe ecran cu ochii închiși. M-am bucurat că există preocupare în serile de Duminică, lume decentă și că oamenii, ce nu se mai regăsesc în oferta de prețuri a Bisericii, reușesc să păstreze dorința de a evolua spiritual. Cred că tipul, venit târziu, ce s-a așezat în spate avea alt scop când restul închideau ochii.

Un oraș mic cu preocupări diverse.