Nostalgici

Există o generație plină de nostalgici după stațiuni. Se amestecă uneori în categoria celor ce au probleme de sănătate și încearcă diverse tratamente naturiste. Cei care pe la mijlocul vieții le utilizau ca formă de socializare. Internetul încă nu era inventat așa că opțiunile se reduceau la un sejur cu alte familii prietene. Era un fel de facebook cu participare. Se știa totul despre fiecare, te lăudai sau îți făceai confidențe la chat-ul de seară în jurul paharului. Tot din stațiune, la sosire, dacă era posibil se dădea telefon la neamuri pentru sesiunea “să mori de ciudă” sau poșta te ajuta cu vederi pe care se scria într-o caligrafie mai deosebită “salutări de la…”. Acum tot acest moment a fost înlocuit de o singură aplicație pe mobil deși partea cu sunatul a rămas.

Unele pensiuni au simțit potențialul economic mai ales că sunt persoane mature cu posibilități financiare. Așa că poți găsi decorațiuni ce reînvie epoca trecută, alimente pe care le făceau și ei în anii de penurie, muzică din acea tinerețe. Fondul e bun în felul lui doar că “bătrânii” se limitează la astâmpărarea foamei, lectură în raza soarelui și un păhăruț.

De cealaltă parte noile generații refuză lipsa de opțiuni nicidecum ideea unei vacanțe. Cum poți transfera plăcerile unora în viața noilor personalități ce îți acordă doar secunde de atenție? Cred că problema aparține modului prin care utilizăm timpul și filtrăm imaginile din jurul nostru. Aici au pierdut nostalgicii uitând să transfere educație pe savoarea lentorii și admirației. Cadrul a rămas, stațiunea evoluează, am pierdut însă plăcerea acelor dimineți lungi și leneșe în care sorbi ceva călduț privind verdeața din peisaj cu o melodie de fundal, obiectivele turistice au devenit cantitative, simple bife, mănăstirile doar locuri de pus lumânări, iar monumentele sunt ignorate. Contopirea în zona vizitată este eliminată de o grabă, de un program ce îți folosește resursele ca la finalul zilei să te declari istovit.

Sunt multe și încă mai multe de văzut: modelele de aranjare de la lumină până la culoare pe care natura le schimbă zilnic, multitudinea de flori și gâze din fiecare pajiște, oamenii pe lângă care trecei sau te învecinezi la masă, forma caselor, compoziția grădinilor, meșteșugul simplu al zonei, picturile cu scene religioase și influența vegetală sau zoomorfă, simbolismul, cuplul de olandezi veniți cu rulota, camera de la pensiune și buchețelul de flori, orele pline de povești despre tezaure, legende sau eroi în lumina slabă a serii.

Totuși turistul din ambele generații vrea doar să ajungă mai repede acasă în bârlogul lui sigur, la obiceiurile sacre de care nu se teme crezând că stăpânește viața. Și în ziua plecării la ora 9 are totul împachetat. Apoi se plânge că în stațiune nu se mai odihnește ca altădată sau că este un loc plictisitor în care nimicul domină. După care vor deschide televizorul…