Cetățenia europeană și eliminarea naționalității migranților

Sub impulsul valului de migranți Comisia Europeană a reușit să simplifice unele proceduri administrative în schimbul unei reacții rapide, dar a pus și bazele unor structuri instituționale ce anterior erau simbolice sau în stadiul de proiect: Agenția Frontex, Procurorul European, Cazierul și Armata Europeană (visul principal din actuala Comisie). Momentul a marcat organizarea pe viteze diferite sau cercuri prezentate în White Paper on the Future of Europe pentru că la fiecare proiect pot participa țări diferite din aceeași Uniune. De exemplu, România a participat cu nava maritimă MAI 1102 și acum cu MAI 1101 în Marea Egee la programul Poseidon Sea 2107, în patru luni salvând 704 migranți, are unități de luptă integrate cu Germania și Cehia, a aderat la Procuratura Europeană în special privind fraudele cu fonduri din finanțări și acceptă eliberarea cazierului către țările partenere. Inclusiv Consulatele din fiecare țară pot elibera o adeverință cu rol de cazier pentru fapte înregistrate în arhiva lor. Primul pas al cetățeniei europene a fost făcut.
Europa nu se dezvoltă unitar, iar problemele Estoniei sunt complet diferite de cele ale Greciei care se luptă cu o îndatorare de 1800% și este principala oprire pe ruta traficanților de persoane. Totuși migrația legală sau ilegală rămâne subiectul principal pentru toate țările deoarece dacă scapi de “rută” primești oricum “cotă”. De aici încep o serie de aspecte interesante:
- Germania mai are nevoie de încă 3,5 milioane de cetățeni pentru a diminua efectul îmbătrânirii și scăderii natalității ce afectează tot continentul cu un vârf ce va fi atins în 2050;
- Anglia paralizează economic fără cei 200 de mii de migranți implicați în diverse servicii;
- România oferă teren gratuit în Estul țării cu dorința de a compensa dispariția satelor. În același timp prin Acordul de Readmisie cu Serbia întoarce zilnic între 20-40 migranți de la graniță deși a rămas în urmă în ce privește cota stabilită.
Grupurile de oameni aflate în mișcare (omenirea traversează acum cea mai mare dislocare din istorie) indiferent că vorbim de esticii plecați la muncă, orientalii fugăriți de război și sărăcie sau taberele de refugiați din întreaga lume, pun presiune pe resurse și temelia viitorului cetățean ce se va identifica european și atât. Cel mult va fi menționată în treacăt originea la fel cum se organizau legiunile soldaților din triburile asimilate de Imperiul Roman. Personal deja nu mai sunt întrebat din ce țară sunt după ce am schimbat-o pe a treia, ci unde m-am născut, devenind ușor banal să ai originile diferite de locul unde conviețuiești. A devenit accesibil unui european să dețină rezidență în România, chirie cu serviciu în Italia, vacanțe în Grecia, rude în Germania și totul fără pașaport. Piața Unică, Reforma și Securitatea Digitală, eliminarea Roaming-ului conturează și amplifică fenomenul. Al doilea pas al cetățeniei europene.
Sunt necesare decizii serioase în utilizarea resursei umane, stoparea pierderilor bugetare prin plimbarea între țări a celor calificați pentru admisie, eliminarea fenomenului de sclavie și abuz ce ia forme tot mai diferite începând de la filipinezele ajunse bone, româncele la legume și până la taxele percepute de călăuze. Capturăm zilnic migranți ilegali și doar simbolic traficanți totuși iată câteva informații ce pot reflecta amploarea situației:
6 Iulie 2017 Poliția de Frontieră Poloneză împreună cu Europol au arestat cinci suspecți de trafic cu persoane din Grecia prin Polonia către Vestul Europei. Activau de doi ani folosind documente false și pretextul călătoriei turistice cu zboruri charter. Din Polonia plecau cu mașina sau trenul.
14 Iunie 2017, Sculeni, România, două cărți de identitate românești găsite în pantoful unei tinere. Erau pentru Franța. La nivel european buletinul românesc e cel mai ușor de falsificat. Și Bugaria a introdus formatul cu CIP. Noi încă ne temem de Satana.

13 Iunie 2017, Vărșand, România, un cetățean român transporta patru afgani fără documente de călătorie cu destinația Ungaria. Urma să primească câte 600 de euro de la fiecare. Interesant când vorbim de 20-40 migranți prinși zilnic din Serbia fără să știm câți trec cu adevărat. În plus se pare că tariful e mii de euro când folosești rețele organizate. Rețele. Și noi am găsit un cetățean. Deja traficul cu țigări a devenit banal. Un fel de polițistul mai fraier este acum la Ucrainieni și Moldoveni.
Mai 2017, Europol, Attika Alliens Division și UK’s National Crime Agency arestează opt traficanți de persoane ce operau în Grecia din care șapte făceau parte dintr-o structură organizată. Tarifele lor sunt în funcție de destinație: țări din EU 4-6 mii euro, Anglia 8-10 mii euro, Canada 16 mii euro. De persoană. Românul nostru pare un fel de începător, dar Ungaria e mai ieftină. Banii erau trasferați prin Hawala (din cauza haosului administrativ în unele zone este o alternativă utilizată și de instituții). Dacă unii au acești bani alții vor deveni sclavi în țările de destinație pentru a achita datoria transportului. O întrebare rămâne: cât de rău este în țara ta dacă preferi să plătești 16 mii de euro către un destin necunoscut?
“Persoanele care au obţinut o formă de protecţie pe teritoriul României şi intră în programul de integrare beneficiază de asistenţă în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 44 din 29 Ianuarie 2004, actualizată, privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale U.E./S.E.E./Confederaţia Elveţiană, după cum urmează:
– cazare într-unul din centrele administrate de IGI;
– ajutor material similar celui acordat solicitanţilor de azil, pentru o perioadă de două luni;
– cursuri de orientare culturală;
– consiliere socială şi suport psihologic;
– cursuri de limba română organizate prin colaborarea cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin inspectoratele şcolare;
– ajutor material nerambursabil în valoare de 540 lei pe o perioada de șase luni cu posibilitatea de prelungire cu alte trei luni.
Străinii care au dobândit o protecţie internaţională în România beneficiază de acces pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii români, precum şi de condiţii de muncă echivalente celor stabilite de lege pentru cetăţenii români.” declară Inspectoratul General pentru Imigrări.
“Din anul 2016 până în prezent (21.04.2017) polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat 18 persoane implicate în activități de călăuzire. Acestea se află în diferite stadii de cercetare penală, sub coordonarea unui procuror din cadrul unei unități teritoriale de parchet, unele călăuze fiind trimise în judecată, iar altele fiind condamnate la diferite pedepse cu închisoarea (de la doi la șapte ani). Pe timpul desfășurării cercetărilor preliminare, migranții declară statele prin ale căror frontiere au trecut ilegal. Polițiștii de Frontieră demarează procedura de punere în aplicare a Acordului de Readmisie încheiat între Uniunea Europeană și Serbia. Sunt transmise cereri de readmisie pentru migranți intrați ilegal, iar până la soluționarea cererilor aceștia intră în custodia Serviciului Județean pentru Imigrări Timiș. În situația în care migranții solicită o formă de protecție a statului român, ei intră în procedura de azil și sunt preluați de către centru de Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara.” declară Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
“Până la data prezentei (28.04.2017), în cele două centre de cazare pentru străinii luați în custodie publică se află cazați 121 de străini.” declară Inspectoratul General pentru Imigrări. Vă reamintesc că zilnic la granița cu Serbia sunt reținute între 20-40 persoane. S-a cerut inclusiv intervenția Jandarmeriei pentru ajutor.
21 Aprilie 2017, Nădlac II, Romania, 111 persoane din Irak, Siria, Iran, Afganistan, Pakistan și India, solicitante de azil în România, au încercat să iasă ilegal din țară, ascunse în interiorul unui automarfar.
Am făcut această sintetizare ca să arăt pasul trei, necontrolabil, cu cei ce vor deveni cetățeni europeni în următorii ani, forță umană necesară, exploatată, dependentă de statul ce le va accepta integrarea. Anul 2050 va fi unul remarcabil pentru Europa. Migranții de azi vor avea drept de vot renunțând la cetățenia lor cum deja Germania o impune și vor face parte din forța de muncă necesară europenilor îmbătrâniți. Se vor identifica simplu: europeni. Cu piață unică, servicii, reguli și legislație comună. La a treia generație unii se vor radicaliza luptând pentru diverse idei și grupări, iar ceilalți se vor opune noilor migranți.

Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.