Mănăstirea Chrysopigi

Mănăstirea Chrysopigi din Chania, Creta

O zi noroasă în Creta te apără de soarele ce încălzește sezonul de vară cu minim 30 de grade. O zi de Duminică cu un singur nor. Dacă turiștii au programul lor de cumpărături și excursii, localnicii se bucură de timpul liber conform prescripției religioase dominante în Grecia. Pentru o minimă idee privind importanța unei Duminici vă pot spune că orarul magazinelor are mențiunea “zilnic” excluzând fără alte completări cea de a șaptea zi. Derutant. “Zilnic”-ul grecesc de șase zile creatoare. Setez în Hărți, Mănăstirea Chrysopigi, pornesc din centrul orașului Chania și 30 de minute mă las cuprins de umbra unei atmosfere în schimbare. Grăbesc pasul că e trecut de opt și probabil din cauza căldurii momentele religioase se finalizează până la ora zece.
Ajung la un monument miniatural: o curte cu aspect romantic ce poate adăposti mai puțin de 100 persoane îngrămădite, o biserică cât o sufragerie generoasă, o capelă cu cinci locuri și altar, chilii-cămăruțe. Am crezut că cele 45 de maici dorm în picioare cu scopul de a câștiga spațiu, dar la cât sunt de mărunțele pe înălțime ajunge locul și vizitatorilor. Un sentiment diferit în această reducere a dimensiunilor cu icoane micuțe ce strâng grupuri de sfinți în fiecare reprezentare. Îmi apre în minte catedrala din Belgrad unde sunt doar câteva picturi la o dimensiune strivitoare. Ortodoxismul bazat pe teamă versus cel cu prietenia și vecinătata divinului.

Măicuțele sunt mai acoperite decât cele mai infocate adepte de burka, dar roiesc neîncetat pregătind o zi dedicată musafirilor localnici sau de aiurea. Sunt toți veniți: fata fără noroc în dragoste ce va lăsa la icoană o devoțiune din metal prețios în formă de inimă, tânăra familie zgomotoasă prin mândria primului copil, muncitorul “de afară” cu cheile mașinii pe degetul mic și gesturi de donator principal de când a renunțat la hainele din pânză de sac și a trecut la bumbac egiptean dublu pieptănat, văduve în așteptarea destinului, concubini ce caută iertarea într-o picătură de ulei sfințit, doamna cu mustață ce a pregătit plăcinta transportată ceremonios de soțul evlavios, cei cu diverse afecțiuni de sănătate ce vor adăuga devoțiuni prețioase cu forma organului afectat și un grup de fete orfane din Siberia aflate în vacanță religioasă, însoțite de o măicuță ce pare desprinsă din pustiuri. Sărbătoarea se oferă tuturor așa cum Creatorul atinge cu Iubire orice formă de viață.

Oameni ce nu vor citi la timp “Sapiens – A brief History of Humankind” și “ Homo Deus – A brief History of Tomorrow” de Yuval Noah Harari. În scurt timp cât de trei fotografii, serviciul religios se termină, iar majoritatea participanților se retrage în sala de mese unde se servește o cafea însoțită de o prăjitură făcută cu ingrediente obținute în mănăstire. Maica Stareță folosind o lavalieră, dezbate Evanghelia zilei în timp ce doamnele, predominante ca număr, sorb din ceșcuțe lăsând privirea să le fie cuprinsă de gândurile evlavioase. Lucrez noaptea și oboseala mă aduce înapoi în Agia Marina un sat plin de restaurante și hoteluri.

Revin a doua zi într-o Luni plină de traficul dimineții. Ajung puțin mai repede în curtea complet goală unde se face curățenie, dar printre treburi una din măicuțe acceptă să vorbim subliniind că nu am voie să înregistrez voci sau imagini cu interiorul sau persoanele de acolo. Vorbește bine engleză, se bucură de România de unde le vine mereu sprijin și îmi face un mic istoric ce pornește de la otomani, distrugerile lor odată cu retragerea, perioada dominației germane în care lăcașul a fost comandament și ajungând la activitățile de azi ce includ editarea de carte, broderia și producția agricolă organică. A refuzat să-mi răspundă la două întrebări:

– ce părere are despre ecumenism având în vedere că Biserica Greacă aparține de Istanbul chiar dacă ei îl văd tot Constantinopol – aici a refuzat pe motiv de aprobare de la forurile superioare;
– dacă Chrysopigi este un loc dedicat elitelor având în vedere educația și preocupările maicilor – a zâmbit menționând că doar Dumnezeu poate ști deoarece ele sunt disponibile tuturor doritoarelor ce vor trebui să petreacă minim trei ani de pregătire și să ajungă la vârsta legală laică înainte de a fi primite în locul de unde “încă nu a plecat nimeni înapoi”. Poate din cauză că mănăstirea se continuă cu cimitirul orașului într-un zid comun, iar locuirea aici e doar etapa intermediară înainte de viața veșnică promisă.

Două săbii așezate lângă ușile altarului păstrează umbra vechilor cruciade chiar dacă acum sunt decor și de una e prins un stetoscop ca semn de recunoștință din partea unui medic ce probabil și-a găsit propria vindecare cu ajutorul rugăciunilor. “Toate obiectele aduse de credincioși conțin puterea gândurilor donatorilor și rugăciunea maicilor” îmi spune o altă călugăriță înainte de a mă “preda” în grija oficială.
Vizita mea se încheie analizând trei aspecte din care bănuiesc că ghida mea are accese periodice de epilepsie medicală sau religioasă. Oricum nu suportă să audă “psihologi”. Ies privind la ansamblul general și la un bătrânel ce le duce maicilor o plantă pentru grădina lor. Devoțiunea lui față de Divin.

După ce te bucuri de momentul spiritual e bine să faci un tur al zonei unde relieful se schimbă cu apariția munților deși ești la trei kilometri de mare, vegetație abundentă, viață rurală și liniște. După un timp simți că dorința de revenire te apasă într-un amestec de curiozitate, pace și calm, dar să-ți dedici viața unui astfel de scop implică o analiză profundă sau o criză majoră.

Am aplecat urechea și la câteva voci critice din oraș ce șoptesc pe la colțuri că la Mănăstire se fac o mulțime de bani ce sunt trecuți pe numele diverselor rude. Am vorbit și cu un tânăr ce susține că în perioada studenției a fost sprijinit financiar de măicuțe. Vorbe sunt multe și adevărul apare greu. Tânărul ajutat vrea și el să urmeze calea monahală. Se mai vorbește de “spălarea creierului”, dar câtă bază să pui pe o afirmație urmată de “influența lui Soroș”?