Iubește Revoluția de Aleksandr Soljenițîn

Editura Art, Traducere din limba rusă și note de Vadim Vasiliu.

” Pe străzi mai erau și patrulele și rețineau, de la o anumită oră, trecătorii fără autorizație. Cei din santinela AAC alergau imediat spre ferestrele unde observau vreo fâșie de lumină ce se strecura prin perdea, bocăneau cu pumnii în geam, strigau cu voci de bas, amenințând că îi vor pune pe locatari să plătească amendă de o sută de ruble. Toate acestea păreau necesare și rezonabile și oamenii credeau că vor putea trăi așa ani întregi; și, dacă un fumător aprindea în întunericul nopții o țigară, acest fapt era considerat imediat o încercare a individului de a transmite semnale misterioase avioanelor inamice care încă nu au sosit. Din pricina camuflajului meticulos, în nopțile fără lună, namilele blocurilor cu multe etaje deveneau ireal de străine, cu vârfurile lor abia deslușite în lumina slabă a stelelor. Iar în nopțile cu lună plină se părea că trăim într-un oraș antic ruinat, doar că toate clădirile, ca prin minune, rămăseseră întregi, nefiind încă dărâmate.”

” Gleb a fost învățat de mic să aibă față de femeie un sentiment de adorație, să se închine în fața ei. El încă nu descoperise și nimeni nu i-a sugerat – neavând tată – că există și o frumusețe bărbătească, că și el trebuie să fie frumos la chip. Gleb a fost un adolescent subțire, palid, neatrăgător, concentrat asupra vieții interioare, nu dădea atenție îmbrăcămintei, dar nici nu prea avea cu ce se îmbrăca. Nu știa cum să facă curte, cum să cucerească fetele, iar când se îndrăgostea, doar scria despre asta în caietul său, zugrăvind tablouri de dragoste caleidoscopice, fragile. I se părea ridicol să-i faci curte unei femei. Să-i oferi blana și galoșii la garderoba de la teatru? Ceea ce Hegel numea reflecție – gândul orientat asupra sinelui și asupra subiectului său – îl făcea să-și imagineze cât de caraghios e să iei fata la braț și s-o conduci spre casă.”

Imagine preluată de pe editura-art.ro.