Aproape de ora 22 oamenii doritori să asiste la un moment important din ritualul creştin, se strecurau prin întuneric către intrarea Bisericii, singuri sau în mici grupuri, într-o desăvârşită linişte. Piaţeta începe să se umple de maşini, fiecare la locul său, iar ocupanţii pătrund în semiîntunericul din interior. Se aşează şi aşteaptă. Tinerii mai gălăgioşi încă stau afară ca un act de nesupunere adolescentină.
Momentul este tensionant. Ştim că urmează să se întâmple ceva important la care toată comunitatea participă necondiţionat. Este un ritual unic în an şi probabil cei mai mulţi răsfoiesc amintirile pornind din copilărie.
Vocea preotului anunţă simplu că urmează să asistăm la Înviere începând de la intrare din piaţetă. Sunetul este impecabil, amplificat de tehnologie, clar, şi toată lumea poate participa la intonarea imnurilor specifice momentului. Cortegiul format afară având în frunte copiii de altar şi preoţii cu lumânări imense, oferă din lumina sfântă tuturor celor prezenţi. Fără îmbulzeală, fiecare aşteaptă cuminte, primind lumina cu bucuria simplă a celui ce simte momentul cu sufletul.
Sunt citite texte din Vechiul Testament ce reamintesc despre evoluţia creştinismului şi sunt rostite rugăciunile specifice în aceeași atmosferă ușor luminată de parcă trebuia ca mai întâi să asculţi Cuvântul, fiind iluminat doar de flacăra mică a lumânării, să-l înţelegi si apoi vei fi vrednic de lumina orbitoare şi permanentă. Leşinul unei bătrânici şi venirea ambulanţei sunt prinse în aceeaşi solemnitate parcă repetată înainte. Paramedicii salvează femeia şi preoţii salvează sufletele ce continuă rugăciunea.
Odată aprinse, candelabrele, răspândesc aceeaşi uniformitate peste toţi şi fiecare revine la faţa lui obişnuită, zilnică, cu frământări şi meschinării cotidiene. Şi ritualul trece în acest registru ce poate fi găsit oricand aici sau oriunde.
Afară tinerii gălăgioşi scuipă seminţe în continuare. Habar nu au ce a trecut pe lângă ei şi amintirile lor vor fi marcate doar de încă o noapte tulbure cu urme vagi că Cineva important a fost acolo într-o nouă, repetitivă, Înviere.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.