• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer

Myrealeurope

What's beyond?

My Services
My Thoughts

Îmblânzirea scorpiei de Wiliam Shakespeare

August 2, 2015 By gabriel Leave a Comment

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului din Bacău 2015 a venit greu pe lume, înconjurat de comentarii, reticiență, lipsuri, dar fiind organizat de artiști, are nebunia creației pentru a deveni un mare eveniment cu rezonanță în toată regiunea. Într-o zonă agitată de diversele proiecte de infrastructură amânate sau lungite, apare dorința de a transforma orașul într-o imensă scenă. Este un moment fără precedent și pot doar să mă acopăr de plăcerea unor stări și senzații ce nu mai aveam speranță ca vor ajunge și la noi. Toată lumea își va aminti de ceea ce numim acum Prima Ediție Theaterstock.

Deschiderea a fost făcută cu “Îmblânzirea Scorpiei” de Wiliam Shakespeare, un spectacol de Anca Sigartău ce și-a asumat cu mult curaj un termen imposibil de 10 zile pentru realizare. Practic a fost stabilit un record de voință ce a implicat tot colectivul artistic și tehnic al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău. Am avut teama unui dezastru deoarece realistic gândind nu se poate. Am greșit în gândurile mele când am realizat că se mai poate cuceri publicul fără trăiri ciudate sau personaje dezbrăcate, păstrând actualitatea epocii și aducând metehne vechi de când lumea în oamenii noi de azi.

Doar un artist poate avea îndrăzneala să ofere o oglindă unei săli pline de oficialități, funcționari, diverși șefi de ceva sau rudele unora, vorbindu-le despre căsătorii aranjate, patima banului, intrigi meschine, manelizarea intenționată a tinerilor, superficialitate, mafie de carton, ordinea puterii ierarhice, locul și rolul femeii în societate, abuzul sexual îmbrăcat în viața de cuplu sau dominarea prin religie.

Sunt scene distincte, individuale ce la final formează intriga unei piese ce se joacă la nesfârșit pe scena vieții fiecăruia. Actorii nu sunt doar cei din rol ci trăiesc printre noi sau în anumite momente suntem chiar noi. Scopul unui spectacol bun este să ne ajute în eliberarea din această patimă, iar la Teatrul din Bacău încă mai poți fi liber. Îmi doresc să aud că Dna. Sigartău se va lupta mereu pentru a păstra libertatea artistică.

Scorpia nu poate fi îmblânzită.

https://www.myrealeurope.press/wp-content/uploads/2015/08/Îmblânzirea-Scorpiei-de-Anca-Sigartau.mp3
  • share 
  • share 
  • share 
  • share 
  • share 

Filed Under: Events Tagged With: Bacau, Festival, Theaterstock

Reader Interactions

Leave a Reply Cancel reply

You must be logged in to post a comment.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Primary Sidebar

Working articles

Future events

Past events

Training to improve media reporting on Muslims and Islam – funded by the European Commission (DG Justice) and held by the European Federation of Journalists.

Reading

Eliot Higgins – We are bellingcat

Cixin Liu – The dark forest

Virginia Postrel – The Fabric of Civilisation – How textiles made the world

“你是晚风渐息,星河若隐,一场小别离。
你是破晓清晨,灿烂眼中的光景。
你是时光轻轻哼唱,宛若星辉铺满小巷,黑白的琴键,闪着晨曦的光。
你是回忆与爱,叙旧的歌,只唱给我听。
你是心底的花,盛开在我的四季。
你是信纸上的彩墨,写着我喜欢的词句。
心中有了你,眼光绽放欢喜。”
——摘录

Voorwaar voorwaar!

Voer voor Vegetariërs

voorkomt voorzeker

voortgaande vervuiling

voortwoekerende volksziekten

voorspelt vreedzaam

voortbestaan van volkeren.

Wilhelmina Hendrika Schelhaas

Amsta De Werf Volunteering
Middle Eastern Culture Market
Beirut
Beirut
Beirut

In my utopian world, two professional categories are voluntary: journalists and politicians.

  • share 
  • share 
  • share 
  • share 
  • share 

Footer

Logo and Background Design made by Theo Veldema.

Digital transformation by Madalena Anjos.

KvK-nummer 75704692

BTW-identificatienummer

NL002508407B93

Press Art Boutique / Gabriel

0031.616.045.362 / gabriel@myrealeurope.press

  • Events
  • Europe
  • Netherlands
  • Romania
  • Contact

Copyright © 2022 · HARU Theme On Genesis Framework · WordPress · Log in