Ida un film de Pawel Pawlikowski

Am mers pe recomandarea făcută de David Denby în “The New Yorker” și aflat într-o dispoziție de angoasă am urmărit filmul. În ultima perioadă sunt restrictiv deoarece de multe ori gustul criticilor sau al diverselor surse nu se potrivește cu mine. Mai mult un subiect greu necesită atenție, provoacă întrebări sau pune în discuție o situație versus realitate și oboseala zilnică mă determina să evit deranjul propriei chestionări. Existând premisele am pornit filmul alb-negru ce abundă de scene în care imaginea, starea, reacția, au înlocuit cu bine un dialog inutil.

Recomand filmul doar celor ce se întreabă despre rostul vieții și sunt pregătiți să deschidă dulapul strămoșesc plin de diverse schelete ideologice sau de factură personală. Încerc pentru a treia oară să cuprind, într-o frază, esența și nu reușesc. Are trimiteri la război si eliminarea evreilor fără să fie despre asta, la comunism, nomenclatură, distracție, relații interumane și nu este despre asta, la iubire, păcat, dorință, lumesc versus sfânt, creștini, binecuvântări, fără să fie doar despre asta. Și totuși m-a făcut să trec prin stări diverse de parcă priveam zeci de alte filme și auzeam sute de alte povești deși este despre Ida o viitoare călugăriță orfană ce înainte de jurământ trebuie să-si cunoască familia și originile.

După vizionare merge o votcă zdravănă alături de o lungă dezbatere despre felurile de lume, lăcomie, politică, sfârșit, sensul vieții sau rostul societății capitaliste. Îmi place că sunt marcate situațiile, dar mi se permite mie să le accentuez sau să le evit. Totuși vitraliul abstract din grajdul vacii și asocierea cu balega sunt remarcabile. Ce sens are creativitatea când este destinata unui consum animalic, înfrumusețării nimicului, a gunoiului? Care rămâne rostul artistului într-o lume economică calibrată pe consum ieftin, rapid, standardizat fără “de ce” inclus? Ne diferențiem cu ceva de gospodarul care ucide o familie pentru aș schimba și el situația socială ce privită prin ochii noștri este doar o mizerie ceva mai cosmetizată? De câte ori într-o viață eliminăm pe cei din jur din dorințe jalnice de a deține mai multă putere? Și apoi viața, o curvă alcoolică, ne sinucide.

Finalul mă surprinde fiind o situație dificilă de ales în regie. O lume ipocrită plină de aparențe sau una relativ sfântă lipsită totuși de minunata experiență a păcatului. Iisus are nevoie de Maria Magdalena, dar ea?

Sursa foto aici.