Grandoarea Neînsemnătății Umane

Până acum am crezut că diversitatea ne face compatibili să alcătuim comunități și metropole (influențat și de programe precum “Unitate în Diversitate” al Uniunii Europene, o altă forma de întreg dispersat). Eram convins că nivelul intelectual genetic, dorința de reușită personală, mediul familial sunt factorii determinanți la fiecare individ, indiferent că provine dintr-o țară cu resurse mai generoase sau din ultima în indexul bunăstării.

Pe marginea unui drum am văzut o găina fără pene în partea dorsală. Mânca liniștită, neafectată de goliciunea propriului trup. M-am întrebat dacă este conștientă și nu-i pasă de această normă socială sau nici măcar nu are habar că natura o ține dezbrăcată? În fond aparține unei specii, posedă instincte necesare supraviețuirii, funcțiile motrice de identificare a resurselor sunt perfecte (era chiar dolofană), trăia într-un grup, ba chiar izolată ar fi murit. Diverse filmulețe ne arată că și găina este capabilă de iubire, afecțiune față de pui, bucuria unui ou nou, plăcerea unei băi de nisip în zilele toride.

Cu toate acestea mânca liniștită fără pene pe ea. De ce suntem superiori acestei găini? Doar pentru că ne acoperim trupul? În fond sunt o grămadă de oameni ce se limitează la satisfacerea nevoilor primordiale: adăpost, hrană, sex. Sunt prezentați mereu la știri în preajma sărbătorilor. Fără un venit stabil, o locuință adecvată, dar cu 10 urmași este greu de vorbit despre rațiune sau intelect. Pentru supraviețuirea speciei însă este nevoie de această masă amorfă ce reacționează doar la stimuli chimici artificiali. Fiecărui bogat sau geniu îi revine un număr de săraci sau limitați doar pentru că natura introduce un echilibru în orice. Perpetuarea speciei se face atât prin număr cât și prin conștiință.

Conștiința de sine ne diferențiază. Atât de strămoșii comuni (maimuțe sau africani, nu contează) cât și de generația cărei îi aparținem. Sebastian Faulks în “Amprenta Omului” merge pe această cale. Consideră că în stadiul primordial Omul comunica prin vocile din interior, prezente în literatura antică chiar și în cea religioasă. Articularea coerentă a sunetelor (vorbirea), scrierea și o formă de a măsura timpul (încă se încearcă înțelegerea acestei noțiuni ținând cont că o deplasare cu o viteză mai mare decât cea a luminii, schimbă raportarea la timp) au dus la dispariția acestor voci interioare, a comunicării cu Zeul Suprem – Conștiința de Sine.

Vocile s-au izolat doar într-un număr limitat de indivizi. Deși toți posedă capacitatea, doar o parte sunt receptivi. Unii sunt copleșiți de acest context și nu mai reușesc să facă diferențierea. Îi numim nebuni. Cei cu forme severe sunt internați în locații amenajate de membrii “sănătoși”. Alții se izolează ieșind din “normal”. Cei care reușesc să controleze situația accentuându-și unele calități sunt numiți “genii”. Ei ne transmit ceea ce teoretic ar fi la îndemâna tuturor. Mai precis ne explică să înțelegem și noi ceva, prin diverse forme artistice. Puterea și dorința de asimilare sunt refractare la schimbare. De aceea o sumă de descoperiri încă mai rămân nepublicate.

Oricum am privi lucrurile Conștiința de Sine ne diferențiază, ne diversifică și contribuie la evoluția către al șaptelea simț. Cine are…