Un final

Câinii din vecini începuseră iar să urle. Era ger și luna plină făcea zăpada sticloasă.

– Ai spus că mă iubești și acum pleci fără mine…

Așeza fețele de masă cu mișcări rapide urmărind succesiunea modelelor: de Crăciun, de Paști, cadou de la nași, socri, părinți. Setul de pahare pentru țuică aștepta să fie șters cu un colț de cârpă urmând să-și ocupe locul în tăvi de plastic albastru cu șervețele albe. Apoi golite cu un „Dumnezeu să-l ierte!” reveneau în chiuveta unde roboteau trei perechi de mâini.

– Poftiți! Vă rog așezați-vă cât mai comod. Curând începe.

Un ecran mare domina toată încăperea, tehnicianul terminase de făcut conexiunile și toată lumea aștepta ca secundarul din colț să termine numărătoarea. Imaginile HD arătau cutia de carton standard, destul de mică pentru un corp, un asistent ce verifica temperatura cuptorului și comenzile de rulaj apoi o deschidere roșiatic-portocalie înghite cutia, conținutul și fețele tuturor privitorilor deveniți stane de piatră.

Nemișcarea a persistat câteva secunde după încetarea transmisiei de parcă fiecare oferea ultimul salut unei fantome ce pierdea trăsăturile deținute temporar de un corp viu. Paharele de țuică și-au reluat clinchetul și zburătăceala de sub jetul de apă urmărind un traseu ce intersecta fiecare gură. Atât vedea și ea. Zeci de guri pe care se odihneau gesturi amabile, forțate, pofticioase să transmită mizerii din viața răposatului sau a celor prezenți. Amprentele de pe pahare erau lipicioase și pătau cristalul din compoziție. Simțea cum o cuprinde furia pe fiecare atingere depusă pe sticla colorată amintindu-și de nopțile în care se juca cu ele pe cearșaful pătat de sudoarea lui.

Acum patul rămânea curat și rece. Nu mai suporta să le vadă și cu o mișcare zmucită a sfărâmat toate paharele de pereți.

– Ai spus că mă iubești și acum pleci fără mine…

Pentru a doua oară toată mișcarea umană îngheață cu priviri lacome de mai mult, de povești amplificate în următoarele zile pe la uși și porți.

– Sărmana femeie. Ai văzut cum au luat-o aproape cu forța să o liniștească?

– Ba nu, era dezlănțuită ca o herghelie de sălbăticiuni…

– Da de unde, eram chiar lângă ea și o auzeam cum urlă cu forța a mii de fiare…

– Vorbea de o plecare, cred că are un amant deja.

Ultimii pași însoțeau vorbele spre ieșire. Resturile de pahare străluceau precum picăturile de rouă din diminețile în care brațele lui o încălzeau, iar buzele explorau fiecare pistrui. Rămânea cu miile de amintiri, o filmare de 3 minute și o casă fără zâmbet. Vor veni nopți cu melodiile lor, cu uscăciune în suflet și ochi ce nu pot opri lacrimile să străbată liniile feței ce și-a pierdut lumina. Alcoolul devenise inutil și doar un ultim pahar uitat pe noptieră mai amintea că odată o umbră se desfăta din el.

– Ai spus că mă iubești…