Și dulce e lumina de Philip O Ceallaigh

Setul de 12 povestiri are un comportament dual de roman: o călătorie lină printre diverse frumuseți de stil și din când în când câte o izbitură a valorilor așa-zise morale, limbajului oficial sau comportamentului social. Rolul unui scriitor este să lase semne de întrebare sau să provoace răspunsuri pe parcursul lecturii și aici avem din belșug pentru ambele categorii. Nu cred că pot recomanda cartea persoanelor cu opinii certe, indestructibile, neschimbătoare pe viață, indiferent de orientarea lor religioasă sau politică, deoarece îmi este teamă că vor pierde tocmai posibilitatea de reflecție asupra propriei condiții și apoi a omenirii în alcătuirea de ansamblu. Dacă alegi să stai într-o dulce lumina o consider potrivită pentru cei ce refuză generalizarea și sunt curioși în a descoperi noi perspective ale vieții așa cum funcționează ea aici sau prin alte părți, lăsându-și loc măcar în imaginație pentru senzații pur personale.

Uneori scenele sexuale sunt parcă așezate pe sunetul de clopot al Bisericii, ce mereu s-a opus plăcerilor carnale deși ele fac parte din dorințele obișnuite și naturale ale omului păstorit, cu dorința clară de a ne îndemna să analizăm cât este adevăr în trup și cât în suflet, iar în “Blues pe o piatră funerară” după o noapte de amor în chilia unei mănăstiri din deșert, ne spune că Nadine are o tumoare pe creier și intuim ușor ce înseamnă asta. Rămâi blocat între indignare și compătimire apoi treci la o stare de confuzie în care sunetul de clopot se rărește și se pierde de parcă acel clopotar al universului a obosit să te mai țină captiv într-o religie inutilă. Eliberarea se produce și în celelalte texte despre acte caritabile inexistente pe care le preferăm în schimbul implicării directe evitând astfel să privim suferința, cărți banale devenite etalon cultural, irosirea unui talent în schimbul unui loc de muncă ceva mai călduț, condiția artistului prin singurătatea creatoare versus obișnuințele sociale în care avem nevoie unii de alții, războaiele false din țări îndepărtate și inaccesibile, dar cu un rol principal în a menține teama generatoare de fonduri, relațiile de moment din existența oricui.

Mă întrebam uneori cum se desfășoara o zi “normală” în diversele zone de conflict din toată lumea mai exact acolo unde situația se menține de mulți ani. Merg oamenii la serviciu, cultivă pământul, se plimbă prin parc? În “Și dulce e lumina” întrăm puțin în atmosferă cu o vizită la muzeul aflat sub protecția trupelor și trebuie să răspundem întrebărilor unui copil. Cine este vinovat pentru ce va moșteni acest copil? Ajungem pas cu pas până la Grădina Raiului și minciuna primordială de la Facerea Lumii doar că răspunsul e de negăsit. Imediat trecem la “O vreme pentru toate” în care nu există iertare pentru Holocaust.

Multe întrebări, firave răspunsuri, texte răscolitoare, treziri și poate iluminări. Le găsim pe toate într-o dulce lumina.