Un gospodar avea două roți rămase de la carul cel vechi la care punea boi. Au fost patru de toate, ca la orice car, doar că două le dădu de pomană. Petecul de iarbă, ce le-a fost oferit, se străduia să rămână verde iar ele să nu se lase acoperite. De-a lungul timpului au fost pe rând: uscător pentru scutece, umbrar la pisici, suportul păpușilor, tronul prințeselor, model de desen, amintire și tradiție. Uitaseră deja prin câte au trecut.
Florile din jur crescuseră a treizecea oară când s-au trezit din nou cu scutece pe cap. Doar că nodurile cam trosneau de la amestecul de soare și umezeală și parcă, parcă le încerca o stare de melancolie când se gândeau ce mai roți erau ele la carul cu boi.
– Măi flăcăi! Apucați de lemnele astea să-l sprijinim mai bine. Atât ne trebuie să cadă din car.
Gospodarul și cele două roți ale sale, se legănau încet, spre dealul plin de cruci unde preotul aștepta pregătind boabele de tămâie și privea la vechiul clopot așezat în iarbă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.