Două liniute de Lia Bugnar

O piesă de teatru bună te face să visezi. Uneori cu ochii deschiși la performanța actorilor alteori în seara de după spectacol când noaptea îți împletește fanteziile cu imaginile din scenele vizionate. Păstrând un realism rece al actualității, privind relațiile dintre oameni sau existența infracțiunilor grave avem o perspectivă total diferită. Obișnuiți să ascultăm destăinuirile eroului pozitiv, ale victimei ce îndură totul pentru o viață mai bună sau pentru a ne ajuta să empatizăm cu situația, ale personajelor umane secundare ce traversează scena vieții în acel moment, suntem parte acum la povestea exprimată din perspectiva obiectelor sau gândurilor.

Băncile, statuile, coșurile de gunoi, cățeii, vorbesc și își transmit informațiile prin toate colțurile parcului construind și participând la noi drame sau bucurii în funcție de protagoniști. Lucrurile atinse devin parte din acțiune, suferă sau devin romantice. Gândurile singuratice se plictisesc prin mintea omului și speră la prieteni noi. Parcul este locul unde toate răutățile se prezintă alături de întâmplările fericite.

Începem cu banca de la statuie, loc de întâlnire pentru actuale sau viitoare cupluri, ce s-au cunoscut în mediul virtual sau prin diverse conjuncturi. Pe ea se așează toți povestind, iubind, plângând și tot acolo omul ucide pe om. Asistă neputincioasă, dar doritoare să supraviețuiască chiar și scrijelită de diverse cuțite sau călcată în picioare de indivizi ce nu merită mai mult de patru pereți betonați.

Continuăm cu rochia de la Paris a fetei. Piesă unicat cumpărată cu efort din premiul olimpic primit în acel an și păstrată pentru ocazia specială ce nu mai vine deja de doi ani timp în care este probată iar și iar. Rochia și stăpâna vor să strălucească, una pe străzile pline de lume alta în inima persoanei iubite. Am fost mereu convins că imaginea percepută de ceilalți vine și de la puterea de exprimare a hainelor cu personalitate proprie, toane și culori schimbătoare.

Prezervativul din portofelul lui se simte expirat, neglijat și oricum sortit unei existențe efemere de maxim două ore urmate de neant. Totuși vrea să fie utilizat, să-și exercite menirea pentru care a fost fabricat, să execute sarcina de protecție primită apoi să-și încheie scurta viață mulțumit de rolul îndeplinit. Este profund afectat de inactivitatea posesorului, de emoțiile lui și lipsa de inițiativă în amor.

Gândul de a fi mireasă al fetei mereu păcălite ce ajunge să facă 16 avorturi ca într-un final căsătorită cu bogătașul să piardă darul procreerii privind lung la mamicile din parc. Este un gând unic, sătul de singurătate ce ajunge să-și dorească a deveni amintire cât mai repede posibil ca măcar așa să se alăture celorlalte două amintiri și să-i treacă timpul mai ușor. Aflată la a treia sinucidere din dragoste pentru același băiat, tot ce primește este un inel… contraceptiv.

Și uite așa pe acest fundal al lucrurilor și gândurilor asistăm la noi întâmplări cu tânărul ajuns de la o nevoie la o păcăleală să plătească cu libertatea pentru faptele lui Riki ce face parte din destinul său și-l supune unei probe de bărbăție în apărarea femeii cunoscute acum doi ani pe facebook locul unde se fac și se desfac relații. În paralel, în același loc, eterna poveste a tinerilor ce lipsiți de posibilități petrec o noapte acolo din dorința de a fi doar ei doi sau dezbat în felul lor viitorul în cazul neîntreruperii de sarcină.

Banca, statuia, felinarul, ajung să facă parte din ansamblul vieții și știu că oamenii răi nu au lucruri care să țină la ei sau să povestească despre ei. Tristețea înconjoară toate feliile de existență și le ține strâns în brațele puternice nelăsând ca cineva să scape fără un tarif usturător, dar regenerant, la fel ca atunci când femeii aflate la prima întâlnire i se pare sexi că el este un deținut de la Rahova.