Situația impune neprevăzutul sau Decența Milei

Prin natura activității de vânzări sunt nevoit sa colind zi de zi județul prin toate cotloanele lui. Ajung în diversele comunități și mă minunez câtă diversificare ne strânge sub o singură denumire de Români. Evident din toată această masă zilnică rămân și eu cu unele imagini. Am să încerc o transpunere aici apelând la imaginația fiecăruia doar pentru a vedea firmituri din ce însemnă Totul:

– Înainte de a ajunge la Zemeș intri într-o zonă numită Modîrzău. Sunt blocuri în care locuiesc mai mult foști petroliști deoarece acolo activitatea Petrom a fost intensă până la înlocuirea oamenilor cu roboți sau camere video. Se fură în continuare petrol și lemn, dar mai subțire sau împărțit la mai puțini. Poliția face razii pe drumul național lăsând camioanele mari cu lemne să treacă, dar verifică cu atenție orice Logan cu o cutie în spate.

Oricum aici poți întâlni o violență a nepăsării. Alcoolul a rămas singurul prieten și aliat. Vânzătoarele, părinții, copiii, animalele, cu toții țipă când doresc să-și transmită o informație. În răstimpuri au priviri pierdute în pahar căutând visele rămase neîmplinite. Când și când unul mai ridică privirea spunând doar: “Petrom este minciună.” Mereu m-am gândit la mirajul exercitat de exploatările petrolifere, ce a provocat un exod din alte părți ale țării. Nu se pot întoarce, nu pot rămâne. Petrom-ul lor nu mai există.

– Mi-am dorit un cățel. Am găsit o gospodărie unde tocmai se pregăteau de plecare 6 pui către orice iubitor de animale. Am intrat în curte, m-au simțit că sunt străin și se pregătește ceva de bine. Au năvălit scheunând, care mai de care să ma iubească și să-mi spună: “Ia-mă pe mine.” Și totuși am simțit că nici unul nu mă iubește cu adevărat. E la fel ca în relațiile umane. Alegi o persoană care se apropie cât mai mult de idealul tău știind că nu este marea iubire.

În acel minut am vrut să renunț doar că din cușcă se străduia să mai iasă unul. Mi-a plăcut dorința lui disperată de a fi în rând cu ceilalți, de a supraviețui în condițiile acestei vieți. Murdar, slăbit, nu putea sări pragul cuștii. Proprietarul m-a îndemnat să aleg un exemplar frumos, mare, dezvoltat. Am rămas la opțiunea mea și acum Sunday doarme doar pe piciorul sau papucul meu. Nu pune condiții și se bucură enorm dacă ne jucăm și bem lapte. Experimentez un sentiment diferit când știu că o altă ființa este direct dependentă de grija mea zilnică. Dispare nepăsarea pe motiv că nu e treaba ta.

– O bătrână în plimbare cu o prietenă dorește să miluiască un cerșetor. Probabil ați observat că în general ei, vârstnicii, mai oferă pomană. Restul știu de la televizor că absolut toți cerșetorii sunt niște șmecheri miliardari captivi într-o rețea de “protecție”. Persoana care cerea milă se adăpostea sub o streașină de pe care se scurgea zăpada topită. Prietena bătrânei îl apostrofa să vină mai aproape dacă vrea sa primească ajutor că doar ăsta e rolul lui. Doamna noastră a întins mâna cu bani până la el zicând doar: “Lasă-l că e bătrân.” Atunci am văzut că nu vârsta te face să îmbătrânești ci modul cum gândești lumea din exteriorul tău și am văzut că banul întins a devenit nesemnificativ fața de cuvântul de alinare. Umanitatea este o monedă pe care nu o mai cere nimeni.

– Zilnic sunt privit de șeful meu ca un potențial infractor ce încearcă să găsească o metodă prin care să leneveasca primind bani nemeritați. Umilințe și minciuni doar pentru a menține o stare de control absolut. Totul pentru ca la sfârșit de lună sa ma “bucur” de o picătura din plăcerea unei vieți trecătoare. Ma întreb până unde mai pot coborî în schimbul acelei cantități de nimicuri supuse degradării. Un agent de 31 ani a murit în somn. Dorea o casă, o familie, un venit stabil. Când le-a obținut a murit. Nu știu dacă a apucat sa simtă plăceri oferite de divinitate doar celor cu trup din țărână, dar sunt sigur că nu era pregătit pentru acest final.

– Francesca este o fetiță pusă de părinți să cerșească în Comănești. Iubește orice animal pufos, din inima ei mică, deoarece știe că este singura ființa ce oferă fără să ceară. Uneori vrea mai mult, alteori este fericită că poate duce ceva acasă la familia ce o privește doar ca sursă de venit. Se va face mare și va avea o familie la cerșit. Că așa este firea vieții.

– Lucian din Buhoci mi-a dăruit un compot din caise altoite cu smochine. Pentru că mai există speranță și pentru că trebuie să oferim. Doar așa facem viața puțin mai ușoară.