Cinci cuvinte

Cabina doi are hârtie igienică. Ușa izbită atrage atenția îngrijitoarei. Doar semnul Bărbați oprește înaintarea ei. Frământarea mea interioară făcea asta irelevant. Bobițe de sudoare mi se preling usturător pe tâmple. Dinții încleștați scrâșnesc la fiecare zvâcnire.

– Doamne, controlăm sateliți și o nevoie te doboară!

Creierul îmi dădea o singură comandă: – Nu atinge colacul plin de microbi. Deja eram contorsionat de hainele ținute cu o mână. Transpirația îmi intra în ochi. Doream o a treia mână pentru sprijin. Amintirea alimentelor înghițite zburase. Știam că o combinație nepotrivită are consecințe. Dar plăcerea gastronomică m-a încurajat să continui. Acum picioarele tremură încercând să ofere echilibrul.

– Nu atinge colacul…

Reușesc o oarecare balansare și aștept. Siguranța devine factor declanșator. Altfel pot să mă chinui așa o oră. O nouă izbitură semnalează altă cabină. Zgomotul de haine smulse îmi provoacă mila. Picioarele mele amorțesc de la efort. Reușesc să reduc presiunea interioară. Cabina alăturată emite un murmur. Un vârf de pantof traversează golul dintre ele. Pare scump semn că și bogații au neplăceri. Un geamăt scurt urmat de o puternică plescăitură.

– Eh! Așa e când servești piept de rață. Eu cu doi mici și o chiflă…

O nouă bufnitură și un șuierat subțire.

– A fost mare porția. Ce viață duc unii… Ia să mă străduiesc și eu mai bine.

Mă cuprinde o concentrare maximă. Atenție colacul! Presez, împing, transpir, bufnitura mă face fericit. Am palmele umede. O stare de beatitudine mă cuprinde ca la un examen reușit.

– Felicitări!

– Mulțumesc! Succes și dumneavoastră, să reușiți repede.

Par alt om. Se vede din atitudinea mea zâmbitoare. Cei din jur observă lumina de pe chipul meu. Mă invidiază crezând că sunt vreun câștigător. Plutesc spre partenera ce așteaptă. Toți întorc capetele amabili.

– Unde ai dispărut puișor? Am suferit fără tine. Arăți demențial. Păcat că ai pătat pantalonul aici. Hai că te curăță mami tău. Ce miros. Cred că te-ai atins de ceva stricat.