Cimitero Monumentale Milano

Din gara Porta Garibaldi, în Milano, primele clădiri adăpostesc birourile unor mari corporații într-un amestec de națiuni sau preocupări. Mergând de-a lungul străzii pietonale, printre magazine, cafenele, intersecții, viața are un val de consumerism urmărind fiecare clipă de răgaz de la semafoare. Dacă alegi să continui spre dreapta ajungi într-un loc plin de fascinația unui concert de liniște ce a fost încastrat în diverse lucrări artistice dedicate unui singur scop: Moartea sau mai precis Arta Funerară. Încă din timpul vieții, marile familii reprezentante ale aristocrației au fost preocupate de o mare dorință: exemplificarea puterii financiare și religioase pe Pământ și apoi în eternitatea pietrei. Finanțatori ai evoluției deveneau beneficiarii ideilor promovate, iar la trecerea prin arcadele eclectice primeau Gloria devenind Istorie.

Intrarea în “Cimitero Monumentale” se face dintr-o piață ce oferă “trecerea” către ceea ce se dezvăluie după depășirea nivelului exterior urmând o imagine cu sute de edicule și necropole dedicate unor nume precum Campari, Gnochi, Butti, Goldfinger, Korner. Pasul dimensional te transpune într-o lume a nemișcării plină de simbolurile cunoscute de formele religioase regăsite în toate formele de cultură ale omenirii. Zidul de piatră devine o barieră prin care zgomotul străzii pătrunde doar în tonurile lui ascuțite ce te trezesc uneori din diversele gânduri ce își fac loc în fața fiecărui monument. O zi întreagă este necesară pentru a parcurge alei, imagini, reprezentări arhitecturale, încadrări cu trimitere la multitudinea de credințe răspândite în timp și spațiu sau în găsirea acelei senzații de calm specifică zonelor dedicate odihnei veșnice. Privirea fuge de la un ansamblu la altul și ai nevoie să îți adaptezi ritmul la o parcurgere treptată de preferat ușor sistematizată evitând rătăcirea în planul realității sau în cel spiritual. Copleșirea dimensională se schimbă în deznădejdea că nici măcar cei cu posibilități nelimitate nu sunt scutiți de un final chiar dacă i-au dedicat un monument de anvergură.

Poveștile se amestecă, iar partea lor vizibilă arată ca o pregătire a scenei unde se vor juca pentru fiecare persoană ce are curiozitatea să le caute rostul. Inaugurat în 1866 avea rol de promenadă și de afișare a lucrărilor marilor sculptori și arhitecți ai vremii. Cele mai proaspete idei se puteau găsi în interiorul noului Monumentale locație devenită loc de perelinaj și fast social. Cu timpul se adaugă noi forme ajungând până la secolul XX unde Benito Amilcare Andrea Mussolini admiră reprezentări stilistice ale bombelor sub formă de urne funerare sau acordă spațiu noului val artistic.

Pentru a întregi importanța zonei sub influența și fondurile organizației Masonice se deschide primul crematoriu din Europa. Oferit ulterior administrației locale este utilizat ca alternativă igienică și de spațiu față de vechiul obicei al îngropării în jurul bisericilor. Paralel numărul populației a crescut datorită noilor descoperiri medicale sau regulilor de conduită urbană printre care și introducerea obligatorie a toaletelor cu apă curentă în spațiul locuibil. Creșterea speranței de viață aduce mereu provocări în plan organizatoric. Cu această ocazie se impun și diversele simboluri caracteristice existente în prezent.

Spațiul dintre vii și morți este delimitat de uși ce acoperă intrările în monumente, camere de pregătire, incinerare sau depunere eternă. Fiecare spațiu are o perioadă de concesionare fiind preluat de altă familie dacă precedenta s-a stins sau refuză întreținerea. Așa ajungem la o utilizare încă valabilă. Bronzul, marmura, lanțurile vor bloca accesul între cele două lumi și uneori mici ferestre lasă expuse forme nedefinite sau imagini vechi precum oasele adăpostite. Sunt colțuri de vegetație, raze ale soarelui, umbre ce reușesc să amplifice latura emoțională generând introspecții în privința vieții sub forma actuală.

Orele alocate plimbării zboară precum timpul disponibil unei vieți. Călătoria printre reprezentări ale destinului cu povești ce au inspirat sau mâhnit capătă o profunzime a relației umane. Numele gravate ascund în ele mii de povești construite pe sentimente, amintiri sau dorințe la un loc cu patimile unei invidii, pofte de avere sau aventuri amoroase. Iubiri neîmplinite își cheamă, prin inspirația artistului, partenerii ca într-o Zi a Vizitei specifică Mexicului sau Olteniei.

Urme ale luminilor sunt în orice cimitir, dar hrană oferită ca ofrandă sau costume cu reprezentare funerară apar doar în zonele construite pe o bază de conexiuni familiale. Resursele disponibile sunt în număr restrâns provocând o conviețuire mai strânsă între membrii unui grup fapt respins de un egoism specific acolo unde bunăstarea atinge un nivel accesibil oricui.