La Bîrlad mai găsești cheag

Pentru omul modern, urbanizat și europenizat titlul articolului poate provoca amintiri dacă a copilărit la bunici ce se ocupau de creșterea animalelor. Altfel prin “cheag” înțelegem mai mult o închegare pe un anumit spațiu fizic, dar de fapt și în brânză are același rol de a lega. Știam că la Bîrlad este tot România chiar dacă mai aproape de Moldova cea cu Republică în față și frumusețile ce tranzitează zona spre un trai diferit. Așa că am împărțit excursia în două încercând să prind o firmitură de viață urbană și una religioasă că tot avem o concentrație monahală în zonă.

Drumul bun, indiferent că preferați prin Podu Turcului sau Fundu Tutovei, te îndeamnă la admirarea peisajului deși ești întâmpinat de culturi asemănătoare, oameni necăjiți lânga vile imense, animale de aceeași culoare. După un timp însă, tot mai apăsat, îmi rămânea ceva parcă prins cu un lipici solar ce încingea aerul pe la 32 de grade. Pustiul, pârjolul și curcile. Zone imense cu nimic unde ochiul poate zăbovi privind zeci de coline văluroase toate în aceeași formă și fără picior de om. Inexistența de verde, indiferent că era iarbă, floarea soarelui sau porumb. Cred că așa ardeau moldovenii culturile când erau invadați. Pe fundalul ăsta de secetă am văzut culturi pierdute deși apa de la ciușmeaua din drum este disponibilă permanent. Un singur furtun, uluc, tulpină de ceva ar fi salvat parcela. Și totuși… . În final curcile erau de culoarea antracitului, ca odinioară, deoarece de câțiva ani văd doar exemplare albe.

Bâlciul din Bîrlad este una dintre ultimele forme de comerț ambulant ce oferea gospodarilor prilej de înnoire, socializare, schimb de bunuri din producția proprie, noutăți din alte târguri și distracție. A rămas un lung șir de tarabe cu haine din piele de vițel, căciuli de blană (că doar suntem în drumul Crivățului) și oale din tuci. Oricum oamenii deveneau fericiți chiar și cu un singur cazan cumpărat de aici. Fiind miezul zilei era ceva mai aerisit și aveam răgazul să admir balcoanele din jur pline cu rufe, semn că viața își vede de evoluția ei. La intrare, un grup de Doamne încercau să reaprindă dorința de folclor oferind spre vânzare, la prețuri simbolice, tot felul de lucruri utile cel puțin în viața lor: plăpumi, șosete din lâna, ștergare, cuverturi, brâie, traiste, ilice, veste, ghemuri, săpun și vestitul “cheag” utilizat la producția de caș. Vă las în compania imaginilor și sunetului ca să vedeți câtă distanță a căpătat societatea de azi între straturile ei.

Am abandonat agitația comercială în schimbul unei mici călătorii până la Mănăstirea Bujoreni (imaginile de pe site-ul lor sunt ceva mai vechi). A fost un amestec nemaiîntâlnit vreodată. Porțile masive din lemn se impun peste parcarea generoasă doar că pot fi ocolite lejer, curtea interioară seamănă mai mult cu un părculeț în care proprietarul adună fel de fel de plante și obiecte de prin zonele unde a fost în concediu, pe o latură a Bisericii noi (se pare că mereu cea veche devine prea mică) se organizase o bucătărie ca de campanie cu sute de ardei și gogoșari la copt într-un fum apocaliptic. Toată lumea trudea la ceva: de la o cununie însoțită de șampanie (obiceiul) până la grădinărit, cules, copt sau pictat. Voi lăsa imaginile să completeze ceea ce trec cu titlul de observații personale:

• la pictura veche aureola sau elemente de îmbrăcăminte la sfinți este din metal aurit aplicat prin lipitură; un fel de 3D medieval;
• nuanța de albastru devine copleșitoare; supra-dimensionarea ușor exagerată fără să îmi creeze senzația de “copleșire” specifică ci de “aerisit” (de parcă a fost mai ieftin un sfânt mare versus o ceată de sfinți mici);
• semnele zodiacale într-o dimensiune pot spune uriașă față de alte lăcașuri;
• imagini cu trimitere la Apocalipsă unde la strigarea îngerilor jivinele tuturor timpurilor din mările Pământului vor aduce trupurile celor înghițiți, deși pe lanțul trofic suntem hrană pentru rechini, iar viața de apoi ne cere sufletul nu trupul;
• reprezentarea unor scene apocrife trecute în tradiție (Adormirea Maicii Domnului), dar fără reprezentare canonică, de obicei plasate într-un plan secund, iar aici generos.

Sunt curios să aflu cum va evolua zona în următorii ani și până unde va fi împinsă reinterpretarea religioasă, câte din scrierile creștine universale se for regăsi și cum va schimba modul de raportare al credincioșilor puși în situația de a explora un castel religios.

Am lăsat Bîrladul în bucla lui de timp și pustiu revenind într-o zonă nu prea depărtată ca aspect sau locuitori. Cheagurile erau tot acolo, neatinse.