Avuția și sărăcia națiunilor de David S. Landes

Mulțumesc Editurii Polirom pentru acordul de a reproduce un fragment din lucrarea Dlui. DAVID S. LANDES,  Profesor Emerit de Economie la Harvard University și Profesor de Istorie la George Washington University. Apărut în cartea “Avuția și sărăcia națiunilor. De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace”, Traducere de Lucia Dos, Editura Polirom, Ediția 2013.

“Să începem prin schițarea cazului ideal, și anume societatea care, teoretic, ar fi cea mai indicată să urmărească progresul material și îmbogățirea generală. Rețineți că aceasta nu este neapărat o societate “mai buna” sau “superioară” (cuvinte de evitat), ci pur și simplu o societate mai capabilă să producă bunuri și servicii. Această societate ideală de creștere-și-dezvoltare ar fi una care

1. ar ști să folosească, să gestioneze și să construiască instrumentele de producție și să creeze, să adapteze și să stăpânească noile tehnici de la granița tehnologică;

2. ar fi capabilă să le împărtășească aceste cunoștințe și know-how tinerilor, fie prin educație formală, fie printr-o perioadă de pregătire;

3. ar selecta oamenii pe baza competențelor și a meritelor; i-ar promova și i-ar retrograda pe baza performanțelor;

4. ar crea oportunități de inițiativă individuală sau colectivă; ar încuraja inițiativa, competiția și emulația;

5. le-ar permite oamenilor să se bucure și să se folosească de roadele muncii și inițiativelor lor.

Aceste standarde implică diverse corolare: egalitatea între sexe (dublând astfel resursele de talent); eliminarea discriminării pe baza criteriilor irelevante (rasă, sex, religie etc.); de asemenea, preferința pentru raționalitatea științifică (mijloace-scop) în detrimentul magiei și al superstiției (iraționalitate).

O astfel de societate ar deține și instituțiile politice și sociale care favorizează atingerea acestor țeluri mai înalte; care de exemplu,

1. ar garanta drepturile de proprietate privată, pentru a încuraja mai mult economiile și investițiile;

2. ar garanta drepturile de libertate personală – atât împotriva abuzurilor tiraniei, cât și a dezordinilor private (infracțiuni și corupție);

3. ar impune drepturi contractuale, explicite și implicite;

4. ar asigura o guvernare stabilă, nu neapărat democratică, dar care să se ghideze după reguli cunoscute de toată lumea (mai curând o guvernare a legii decât a omului). În cazul unei societăți democratice, bazate pe alegeri periodice, majoritatea câștigă, însă nu încalcă drepturile perdanților; în vreme ce perdanții își acceptă înfrângerea și așteaptă să li se schimbe norocul la următorul scrutin;

5. ar oferi o guvernare deschisă, care să dea ascultare plângerilor și să corecteze;

6. ar oferi o guvernare cinstită, astfel încât actorii economici să nu fie tentați să urmărească avantajul și privilegiul înăuntrul sau în afara pieței. În jargon economic, nu ar exista activități de tip rent-seeking pentru poziții mai favorabile;

7. ar asigura o guvernare cumpătată, eficientă, care să nu fie lacomă. Efectul ar trebui să fie menținerea unui prag scăzut al impozitelor, reducerea pretențiilor guvernului la surplusul social și evitarea privilegiului.

Această societate ideală ar fi și onestă. Această onestitate ar fi impusă de lege, dar, la modul ideal, legea nu ar fi necesară. Oamenii ar crede că onestitatea este corectă (și, de asemenea, că este rentabilă) și ar trăi și s-ar comporta ca atare.

Mai multe corolare: această societate ar fi marcată de mobilitate geografică și socială. Oamenii s-ar muta dintr-un loc în altul în funcție de oportunități și ar urca și ar coborî, realizând ceva în viață sau având parte de eșecuri. Această societate ar pune preț pe nou, nu pe vechi, pe tineret, nu pe experiență, pe schimbare și risc, în locul siguranței. Nu ar fi o societate a cotelor egale, deoarece talentele nu sunt egale; însă ar tinde spre o distribuție mai echitabilă a veniturilor decât în cazul privilegiului și avantajului. Ar avea o clasă de mijloc relativ mare. Această egalitate mai pronunțată ar avea ca efect un mod de vestimentație mai omogen și maniere mai destinse între clase.

Nici o societate de pe glob nu a atins vreodată acest ideal.”

După acest text vă invit să reflectăm la o singură întrebare pentru noi românii: De la Burebista la Băsescu putem bifa din tot acest ideal măcar un singur fragment de consecvența națională și genetică astfel încât să ne definim ca națiune în lume? Invidiem națiuni care pot bifa de-a lungul evoluției lor mai mult de un singur criteriu.

E timpul să credem în noi, să renunțăm la desconsiderare. Suntem la fel de buni ca oricare alții. Ne lipsește consecvența lucrului bine făcut de-a lungul mai multor generații. Restul e o irosire de timp și de inteligență.  Dacă vrem o guvernare mai bună trebuie să ne schimbăm noi, indivizii, fiecare în parte și cu familia lui. După, vom avea pe cine alege să ne reprezinte. Până atunci orice discuție, agitație, decizie este puternic influențată de decăderea istorică.

Imagine preluată de pe depozitdecarte.ro.