Amprenta Omului de Sebastian Faulks

Editura Litera, 2012, Traducere: Daria-Laura Bârsan

” În altă viață pe care am trăit-o, dar pe care nu mi-o amintesc, la care nu pot ajunge cu puterea minții, poate chiar am fost eu; și într-un alt timp, aș putea fi eu. Așa cum lumea noastră reală există în paralel cu ce a acestor bieți nebuni, care poate fi văzută, dar nu și locuită, tot așa alte timpuri și vieți sunt despărțite de ale noastre doar printr-un văl nespus de subțire, prin care o conștiință mai dezvoltată, mai evoluată decât a mea ar putea să vadă.” pag.118

” Foarte rar, Richard se întorcea târziu, rumen și cu respirație greoaie, și își făcea drum prin dormitorul ei. Pe Sonia n-o deranjau aceste intruziuni rare și neașteptate; făcea parte din datoria ei, luată în serios și înțeleasă pe deplin în acel moment (la urma urmei, nu fusese o fată chiar așa de naivă). Bărbații aveau nevoie de anumite lucruri și erau îndreptățiți să le aibă; acesta era aranjamentul; și, chiar dacă era luată brutal, la repezeală, iar apoi, după ce funcția ei fusese îndeplinită, lăsată să doarmă singură, părea uneori mai bine decât să nu fie luată deloc.” pag.135

” Șovăi înainte să o lase. Ar fi fost cazul să spună ceva; nu putea pur și simplu s-o părăsească, s-o arunce înapoi în prăpastia timpului. Făcu un pas, apoi se opri. Își dorea să n-o fi învăluit niciodată cu bunătatea lui, pentru că acum se simțea obligat față de ea. Dar avea îndatoriri, avea de lucru cu alți pacienți, era o seară greu de împărțit – și pe drept cuvânt nu putea suporta să se uite înapoi la fața ei. Nu putea pentru că, Dumnezeu să-l ierte, era prea tânăr ca să-și asume răspunderea pentru ceea ce știa că ar fi văzut.” pag.173

” Dacă trăiești într-o lume plină de halucinații, e ceva inedit să ți se prezinte dovezi ale existenței tale într-un loc real. Unii dintre ei nu se recunosc. Alții arată de parcă n-ar ști de unde să ia chipul la care se uită. Dar unii sunt cu adevărat încurajați de dovada faptului că au mers cu adevărat mai departe, au devenit adulți și că încă sunt o persoană. Deduc de aici că existența lor trebuie să fie reală pentru ceilalți.” pag.245

” În adâncul sufletului, nu sunt decât un om care l-a studiat pe Shakespeare, deși, la drept vorbind, sunt foarte sigur că Shakespeare a recunoscut și a descris această boală în mai multe personaje. O găsești chiar și în Biblie. Gândește-te la Ioan Botezătorul – gol, delirând, auzind voci, mâncând insecte. Am tratat o sumedenie de asemenea persoane. S-ar putea susține că în vremurile la care făcea referire Homer boala era de fapt chiar ma răspândită, fiindcă aproape toată lumea părea să audă voci. Dar nu știm când erau acele vremuri, iar vocile auzite ar putea fi mai degrabă o invenție literară decât un fapt real.” pag.537

” Ni se cere să credem că Dumnezeu ne-a făcut o farsă copilărească: s-a făcut pe sine invizibil într-un test etern de “credință”. Însă ceea ce citesc eu în ea e povestea unei specii blestemate cu daruri și iluzii pe care nu le poate înțelege. Citesc despre exil, despre abandon și despre suferința îngrozitoare a unor ființe care au pierdut ceva real – nu despre un popor care e supus la un test copilăresc, ci despre cei care și-au pierdut călăuza și părintele, prietenul și singurul îndrumător, și sunt lăsați să rătăcească în tăcere și singurătate, pentru totdeauna. Închipuie-ți! Și de-asta orice religie este o religie a absenței. Pentru că odinioară zeii erau prezenți. Și de-asta toată poezia și muzica ne impresionează cu acest dor teribil de ceea ce a fost cândva al nostru – pentru că se formează în regiuni ale creierului unde cândva s-au făcut auziți zeii.” pag.618

Impresionant cât de mult poți afla despre nebunie dintr-un roman. Un autor se poate documenta, până la extrem, în fundamente ale vieții, reușind să aducă în fața noastră frământări eterne într-o lumină proaspătă. Rămâi cu întrebarea cine este nebunul? Tu sau ceilalți? Bufonul sau Regele? Lupta fiecăruia pentru reușită reprezintă supraviețuirea omenirii. Avem domenii de activitate ce însumate vor duce mereu la evoluție medicală, tehnologică, filozofică.

Obiceiurile momentului, mărginirea socială, preconcepția, sunt îngroșate reprezentativ. Femeia obiect de transfer, tânărul nebun ce aduce rușinea casei, dorințele de a fi mai mult decât soarta are de oferit, iubirea târzie combinată cu sacrificiul de familie în fundal de război, toate converg către visul de a descoperi unicul. O greșeală de diagnostic din dorința de a nu rata sau o călătorie periculoasă în Africa, pentru a găsi urma primului om, ne arată cât de fragili suntem în ambițiile proprii.

Discursul final în care conștientizezi că vei fi viu doar cu trupul deoarece mintea va rătăci în uitare și lumi paralele ne amintește că va veni rândul fiecăruia să plătească un preț pentru viața primită.