Cine mi-a pus albinele-n piept

“Cine mi-a pus albinele-n piept?” de Andreea Luca, Editura SMArt

Iubirea îți pune fluturi în stomac și suferința albinele-n piept. Andreea Luca este norocoasă iubind viața cu formele ei de îmbrățișare pline de înțepături. Traversăm o perioadă în care numărul sinuciderilor îl depășește pe cel al victimelor din conflicte și crime. Omenirea se îndreaptă spre viața veșnică oferită de tehnologie, dar într-o deplină nefericire. În acest context, emoția pură, completă, se diluează în avalanșa dorinței de senzații noi. Valabilitatea unei stări a ajuns la câteva minute. Empatia se risipește sub puțină milă urmată de ignoranță. Comunitatea reacționează prin proteste împotriva bogăției excesive la care dorește acces, iar decesele din lipsa medicamentelor de bază trec aproape neobservate.

În acest zgomot mondial răsare pe ici colo câte o voce înecată de lacrimile amintirilor. Uneori devine și carte ce găzduiește experiența ce pune albinele-n piept. Ajungi stupul gândurilor formate de multe ori la granița dintre realitate și vis. Zumzăitul zilnic devine zgomotul alb ce te ajută să adormi după o luptă chimică, cu schimbări ale corpului pe care lipsa de educație și toleranță a publicului le accentuează artificial. Un public ce se hrănește din suferință pentru că-i lipsește iubirea. Vrea să-și compare permanent realizările goale de emoție cu ceva original ce în trupul lor nu mai vibrează.

Suntem supuși propriilor decizii ce se dovedesc în timp greșite. Doar că experiența de viață e tocmai suma acestora. Din compasiune cineva poate alege să ofere din albinele lui celor ce riscă să pornească pe același drum al erorii. Așa apar cărțile puternice. Poveștile cu tâlc. Pildele.

Învățarea prin exemple este o formă de asimilare ușoară și accesibilă oricui. Expunerea, dezvelirea unui suflet în fața cititorului efectuează cel mai rapid schimb de la apariția scrisului. Un popas de moment printre cuvintele autoarei Andreea Luca îți aduce albinele-n piept cât să te consideri norocos că ești contemporan cu ea. Îți cere o picătură de timp cât corpul ei va asimila picăturile de lacrimi de după fiecare ședință de chimioterapie. Mult sau puțin, superficial sau dureros, decide fiecare cu propriile simțuri. Nimic dirijabil, fără termene limtă, în ritmul propriului stup.

Vă invit să ascultați câteva rânduri în lectura autoarei: